Primarul Iulian Nica a participat ieri, la evenimentul prilejuit de încheierea proiectului intitulat Echipamente pentru lucrări de pregătire a terenului, implementat de Societatea ACSORAM COMIXT SRL din Panciu. Proiectul, în valoare totală de 1.106.202,64 lei, din care 733.820,81 lei finanțare nerambursabilă, s-a derulat pe parcursul a 16 luni și a fost realizat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 Axa Prioritară 2 Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1. – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a idelor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, Componenta 1 2.1A Microintreprinderi.
„Investiția a avut ca obiectiv general consolidarea poziției pe piața regională a SC ACSORAM COMIXT SRL pe baza utilizării potențialului endogen al regiunii și a tehnologiilor cu productivitate semnificativă, ca factor promotor al dezvoltării. Datorită acestui proiect, am reușit achiziționarea a trei echipamente pentru lucrări de pregătire a terenului, și anume: un Compactor HAMM H16i putere motor 115, un Buldoexcavator Case 580 St putere motor 97 CP și un Miniîncărcător CASE SR 210 putere motor 55 kw. De asemenea, proiectul ne-a dat posibilitatea să creăm și trei noi locuri de muncă, cu durată nedeterminată“, a declarat managerul de proiect, Marian Roșca.
„Mă bucur că și la Panciu antreprenorii au înțeles importanța accesării fondurilor europene și investesc nu doar în echipamente performante, ci și în forța de muncă. Îl felicit pe domnul Marian Roșca pentru implementarea acestui proiect. O investiție de succes are la bază o idee de succes, dar și foarte multă muncă. Domnul Roșca a oferit un exemplu de bună practică pentru toți colegii săi din branșă și nu numai! Sunt convins că nu se va opri aici și îi urez mult succes la implementarea viitoarelor proiecte!“, a declarat primarul Iulian Nica.