Servicii de asistenţă tehnică – diriginţie de șantier scoase la licitație pentru 10 obiective de investiții pe DJ 205 D

Consiliul Județean Vrancea a scos la licitație serviciile de asistenţă tehnică – diriginţie de șantier pentru lucrări noi de consolidare a amprizei drumului și a zonei de siguranță aferente drumului județean 205 D, dar și reabilitarea și consolidarea unor poduri.

Astfel, vor fi reabilitate si modernizate:
– pe drumul județean 205 D Valea Sării- Năruja- Paltin-Spulber- Nereju: pod peste scurgere la Paltin, pod peste pârâul Tulburea la Paltin, pod peste torentul Adânc din Spulber;

– pe DJ 205 D Valea Sării-Nereju-Brădăcești: pod peste pârâul Monteoru la Nereju; pod peste pârâul Bălașa la Nereju; pod peste pârâul Zăbala la Nereju; pod peste pârâul Chioasa la Paltin; pod peste pârâul Olari la Paltin.

Data de depunere a ofertelor este 22 ianuarie 2020.

În cadrul acestui proiect a fost refăcută întreaga infrastructură și suprastructură a drumului județean pe o lungime de 34 km, au fost reparate 3 poduri, au fost executate lucrări de apărări de maluri, diguri, regularizări de curs de-a lungul pârâului Zăbala.