Vizită ministerială în Focșani, la inaugurarea oficială a bazei de practică a Colegiului Economic „M. Kogălniceanu“

Ministrul Educației Naționale, prof. dr. ing. Ecaterina Andronescu și prefectul județului Vrancea, Sorin Hornea, au participat vineri, la inaugurarea oficială a bazei de practică a Colegiului Economic „M. Kogălniceanu“ din municipiul Focșani. „Această construcție, începută acum nouă ani, este unica de acest fel din județul Vrancea, fiind gândită să acopere toate nevoile de formare profesională a elevilor acestui colegiu. Merită felicitările noastre Ministerul Educației Naționale, autoritățile publice județene și locale precum și toți directorii Colegiului Economic care au fost în funcție din 2009 până acum, deoarece au insistat ca acest deziderat al profesorilor de aici, o bază modernă de practică, să devină realitate. În speranța că elevii Colegiului Economic vor folosi, aprecia și proteja acest obiectiv așa cum se cuvine, vă felicit încă odată și vă urez să aveți parte de câți mai mulți elevi angajați după absolvire. Și cum finalul acestui an se apropie cu pași mari, vă doresc să aveți parte de Sărbători fericite și La mulți ani!“, a menționat prefectul Sorin Hornea. La evenimentul de la Colegiul Economic „M. Kogălniceanu“ au mai participat vicepreședinții Consiliului Județean Vrancea, Dănuț Cristian și Ionel Cel Mare, conducerea IȘJ Vrancea și directori ai colegiilor din județ.

Știri despre: