Joi, 5 martie, ora 12.00, Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea va găzdui, la sediul Împrumut la domiciliu Adulţi din strada Mihail Kogălniceanu nr. 13, un eveniment cultural de excepţie: inaugurarea şi, totodată, vernisarea Colecţiei de tablouri „Elena Bârhală”.
Cunoscută publicului iubitor de artă mai ales ca un pictor al florilor, al lumii vegetale pline de culoare, poezie şi mister, pictoriţa Elena Bârhală, fiica nu mai puţin ilustrului iconar şi pictor de biserici Vasile Pascu, va fi prezentă pentru a doua oară în acest an la biblioteca noastră, alături de iubitorii de artă ai urbei vrâncene.
De data aceasta, doamna Elena Bârhală va vernisa trei tablouri de format mare, înscrise tematic în fascinanta lume a cărţii, a lecturii şi a bibliotecii: „Masa tăcerii (Testament)”, „Note muzicale” şi „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”.
Cele trei lucrări vor fi donate de autoare bibliotecii noastre, ca un semn de recunoaştere a importanţei pe care a avut-o şi o are Cetatea cărţilor de-a lungul timpului, la noi şi oriunde în lume.
Aceste tablouri, care vor fi găzduite de sediul central al bibliotecii, se alătură celorlalte patru tablouri semnate Elena Bârhală, donate deja Secţiei noastre pentru copii. Astfel, prin aceste donaţii de picturi, Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea inaugurează prima colecţie de documente nespecifice de bibliotecă, Colecţia de artă „Elena Bârhală”.
Suntem cu totul onoraţi de acest gest cultural şi, mulţumindu-i doamnei Elena Bârhală pentru gând şi faptă bună, o asigurăm de toată recunoştinţa noastră, aşezând, astfel, împreună, această nestemată artistică, în primul rând al Anului lecturii în Vrancea.
Vă aşteptăm, cu deosebită plăcere, să participaţi alături de noi, la un eveniment cultural de excepţie, dedicat Artei, Cărţii, Femeii şi Primăverii!
Manager,
Oana-Raluca Boian
Elena Bârhală – pictor, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România
Absolventă a Facultăţii de Arte Plastice a Universităţii Bucureşti, Elena Bârhală, fiică a cunoscutului pictor de biserici Vasile Pascu, pe care l-a însoţit de mică prin toată ţara, pictează cu precădere natura – fiind cunoscută ca un remarcabil pictor al florilor. Totuşi, elementul antropomorf este prezent în destule lucrări ale sale, a căror tematică este aceea a vârstelor, a copilăriei, a devenirii.
A participat la zeci de expoziţii personale şi de grup şi are răspândite lucrări în întreaga lume.
A fost profesor de pictură la Liceul de Arte “Gh. Tattarescu” din Focşani timp de 39 de ani.