În perioada 13-25 octombrie, Casa de Cultură din Odobești organizează ediția 2019 a ,,Zilelor Culturii Odobeștene”. Ediția din acest an va cuprinde o serie de activități culturale. Astfel, duminică, 13 octombrie va cuprinde un memento dedicat jurnalistului Aurel Stanciu-Milcovin și o difuzare a unui film documentar despre Gara din Odobești, realizat de publicist; prezentarea unor reportaje în premieră despre patrimoniul etnografic vrâncean. Potrivit directorului Casei de Cultură din Odobești, dr. Romeo-Valentin Muscă, pe durata celor două săptămâni vor mai avea loc și alte evenimente precum: ,,lansarea unor volume de beletristică, inclusiv unul de amintiri al profesorului Ionel-Mony Constantin; prezentarea mult așteptatului volum „Galbena, soiul sacru al Podgoriei Odobești”; lansarea prea puțin cunoscutei lucrări „Testamentul meu”, a vornicului Teodor Burada, fiul preotului Radu Burada de la Biserica Sf Cruce; un spectacol de muzică susţinut de elevii Clubului omonim; o întâlnire cu un scriitor de pe alte tărâmuri – Aida Zaharia şi filosoful Ionel Necula; evocarea personalităţii istoricului Adrian Gabor şi prezentarea volumului de studii în memoria sa, publicat de colaboratorii săi de la Universitatea din Bucureşti; difuzarea unui film românesc de succes, cu prezenţa în sală a unui actor celebru etc şamd”.