La aniversarea a cinci ani de la debut, trupa Blackpink lansează în cinematografe BLACKPINK: THE MOVIE

Doar două difuzări, pe 4 și pe 8 august

Îndrăgită de fanii din întrega lume, trupa K-Pop Blackpink aniversează cinci ani de la debut și lansează în luna august, în cinematografele din întreaga lume, BLACKPINK: THE MOVIE.

            Melodia de debut a celor patru membre ale trupei – JISOO, JENNIE, ROSÉ și LISA – a bătut recordurile tuturor topurilor muzicale din Coreea în doar patru ore de la lansare, anunțând  succesul răsunător care a urmat. Cinci ani mai târziu, trupa Blackpink este “vedetă mondială”, datorita talentului și performanței excepționale ale membrelor sale, chiar și în afara categoriilor “K-POP” și “girl band”. Dincolo de chimia dintre ele, fiecare dintre cele patru fete din trupă deține talente distincte –  fie că sunt abilități vocale, de dans sau de rapping.

Blackpink emană un farmec strălucitor precum culoarea roz și intens precum culoarea negru.

La aniversarea celor cinci ani de la debut, se lansează BLACKPINK: THE MOVIE, în peste 100 de țări din întreaga lume. În cinematografele din România filmul rulează în format standard 2D, dar și 4DX, în cinematografele echipate cu această tehnologie care oferă o experiență multi-senzorială.

             BLACKPINK: THE MOVIE este și un cadoul special pentru fanii trupei, BLINKs, care vor revedea momente de neuitat din concerte și se vor bucura de spectacolul plin de energie și culoare. Filmul este format din capitole dedicate fiecăreia dintre membrele trupei, precum „Camera amintirilor” –  despre amintirile din ultimii cinci ani;  „Frumusețea” – cadre exclusive ale tuturor celor patru membre ale grupului, cu caracteristicile lor distincte; interviuri exclusive și  mesaje pentru fani. În plus, versiunile reeditate ale melodiilor din spectacolele live “THE SHOW” (2021) și “IN YOUR AREA” (2018) se vor desfășura pe ecran,  pentru a oferi fanilor de pe întreg mapamondul o experiență emoționantă, care îi va face să se simtă ca și cum ar fi la un concert live.

Așteptat de fiecare Blink din lume, BLACKPINK: THE MOVIE va rula în România doar pe 4 și pe 8 august, în două proiecții exclusive, în cinematografele Cinema City, Cineplexx, Happy Cinema, Cinema One, Cinemax, Cinema Palace Oradea, Cinema Trivale, Cinema Carpați Sinaia.

Biletele se pot achiziționa de la casele de bilete sau online, de pe site-ul fiecărui cinematograf.

Filmul este distribuit de Pannonia Entertainment, prin Digital Emotions.

 

 

Știri despre: ,