Festivalul de Teatru Tânăr „Ora de Teatru” se apropie cu pași repezi.
Peste trei săptămâni va bate gongul celei de-a IV-a ediții.
Pregătirile sunt în toi. Astăzi, Trupa de Teatru „Protha” a pregătit câteva surprize frumoase pentru trupele de teatru din țară care au confirmat prezența la festival.
„Ora de Teatru” – festival unic în țară, prin dinamica activităților incluse în program, energia tinerilor dornici de manifestare – va avea loc în perioada 7-11 septembrie 2022 și se va desfășura în localitățile: Focşani, Odobești, Adjud, Mărășești, Panciu, Pufești, Soveja, Vidra şi Vizantea Livezi.
Evenimentul se adresează unui public cât mai larg, astfel că activitățile incluse în program vor avea loc în spații neconvenționale, cu acces liber în imita locurilor disponibile stabilite în vederea unei bune desfășurări, în condiţii de siguranță şi confort.
Vor fi 4 zile de:
spectacole de teatru, coregrafie și muzică
expoziții de fotografie, scenografie şi pictură
filme de scurt metraj
ateliere de teatru şi inteligenţă emoţională
întâlniri cu personalităţi din lumea teatrului, a muzicii