Una dintre cele mai vechi manifestări culturale din Vrancea, Salonul Literar Dragosloveni, organizat pe 13 septembrie

Sursa foto: podgoriivrancene.ro
Sursa foto: podgoriivrancene.ro

Casa de Cultură din Odobești va organiza în timpul Festivalului Tradițional „Toamna Odobeșteană” un moment dedicat celui mai interesant fenomen cultural apărut în Vrancea în a doua parte a secolului al XX-lea: Salonul Literar Dragosloveni. La acest moment vor fi invitați de onoare scriitorii care au mai participat pe parcursul celor aproape 40 de ediții, pentru a povesti generației postdecembriste miracolul cultural care se desfășura anual la Focșani și la Casa Memorială a scriitorului Alexandru Vlahuță de la Dragosloveni. ,,Cu această ocazie îl vom comemora pe scriitorul Alexandru Vlahuță, la un secol de la dispariție, în casele căruia aveau loc întâlnirile scriitorilor. Ca un element de culoare, bustul scriitorului de la Dragosloveni și Monumentul Eroilor din Orașul Odobești au fost realizate de același sculptor: Theodor Burca”, precizează dr. Romeo-Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură Odobești.