72 cupluri de „aur” din Focșani au fost premiate de Ziua Familiei

Întotdeauna este o bucurie să fiu alături de seniorii Focșaniului în asemenea momente festive în care premiem cuplurile care aniversează jumătate de secol de iubire neîntreruptă. În această după amiază am premiat 72 de cupluri din Municipiul Focșani care împlinesc 50 de ani de căsnicie. Am ales ziua de 15 mai pentru că este Ziua Internațională a Familiei iar pentru noi, românii, este și Ziua Familiei Române, prilej pentru a marca această instituție a dragostei și fidelității. Premierea cuplurilor de “aur” este o tradiție a Primăriei Municipiului Focșani prin care îi recompensăm pe seniorii focșăneni pentru o viață dedicată comunității noastre. Fiecare cuplu primește câte o diplomă de fidelitate, un tort, un buchet de flori și un premiu în valoare de 500 de lei. Mă bucur că am avut ocazia în această seară să mă reîntâlnesc cu vechi prieteni, oameni cu care am colaborat la începutul carierei mele în Finanțele vrâncene dar și cu ceilalți oameni deosebiți și respectați în Focșani. Este un mic gest prin care vrem să onorăm așa cum se cuvine această experiență de viață frumoasă, această armonie pe care dumneavoastră, seniorii focșăneni, ne-o insuflați prin faptul că ați reușit prin dragoste, înțelegere, înțelepciune, să ajungeți la o frumoasă vârstă împreună. Dumneavoastră, alături de cei pe care i-ați dat societății, de copii, nepoți, demonstrați că într-adevăr gândim românește, trăim românește. Dumneavoastră ați demonstrat că se poate și trebuie în continuare să putem pentru că, indiferent că suntem în NATO, în Uniunea Europeană sau orice altă organizație internațională, trebuie să arătăm tuturor că suntem români. Așa cum dumneavoastră ne-ați învățat pe noi, cum m-au învățat părinții mei, trebuie să fim români, trebuie să avem grijă de limba noastră, de țara noastră, de tradițiile noastre, de credința în Dumnezeu. În Focșani, Oraș al Unirii, dumneavoastră ați arătat cel mai bine ce înseamnă unitatea, ce înseamnă dragostea, credința. Vă mulțumesc pentru exemplul pe care l-ați dat tuturor! Primar, Cristi Valentin Misăilă