A început ”Grădinița de vară 2024”!

722 de preșcolari din Municipiul Focșani s-au înscris la ”Grădinița de vară 2024” ! Succesul de care s-au bucurat edițiile precedente ne-a determinat să organizăm și în acest an Grădinița de vară pentru micuții din Focșani. Astfel, copiii vor primi și pe timpul verii atenție și educație școlară, iar părinții lor un sprijin deosebit de important în această perioadă estivală. Luni, 1 iulie 2024, în cadrul ședinței Consiliului Local Focșani, a fost aprobat proiectul de hotărâre prin care Primăria Municipiului Focșani alocă din bugetul local suma de 1.044.160 mii lei pentru derularea proiectului ”Grădinița de Vară 2024” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vrancea. Profit de ocazie și vreau să adresez mulțumiri colegilor din Consiliul Local pentru că au fost de acord cu propunerea mea și au dat votul lor pentru acest proiect dedicat celor mici. La ”Grădinița de Vară 2024” vor participa patru instituții de învățământ preșcolar din Municipiul Focșani, respectiv: – Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 – 120 copii în perioada 1 iulie -31 iulie 2024 – Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 – 250 copii în perioada 1 iulie -14 august 2024 – Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 – 220 copii în perioada 1 iulie -14 august 2024 – Grădinița cu Program Prelungit nr. 15 – 132 copii în perioada 1 iulie -14 august 2024. În funcție de perioadă și de numărul de copii înscriși, sumele alocate pe fiecare unitate în parte sunt următoarele: – Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 Focșani – 196.090 lei – Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Focșani – 334.270 lei – Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 Focșani – 255.200 lei – Grădinița cu Program Prelungit nr. 15 Focșani – 258.600 lei. Toate aceste sume vor fi utilizate pentru acoperirea stimulentelor financiare către personalul didactic, personalul didactic-auxiliar și personalul nedidactic participant din cadrul unităților menționate, precum și a cheltuielilor cu materiale consumabile. Dragi preșcolari, vă spun Bun Venit! la ”Grădinița de Vară 2024” și vă urez să aveți parte de distracție și momente de neuitat împreună cu inimoasele cadre didactice care vă vor fi alături și pe timpul vacanței de vară.
Primar Cristi Valentin Misăilă