Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a decis ca, de luni, relaţiile cu publicul să se facă doar prin telefon sau prin poştă, ca măsură de prevenire şi combatere a infecţiilor de natură virală. Lunar, la sediul ANRP sunt consiliate, în medie, 750 de persoane, iar alte aproximativ 500 depun documente la registratură.
Astfel, de luni până joi, informaţiile vor fi oferite telefonic pe toată durata programului de lucru, respectiv de la ora 09:00 la ora 17:00, nu doar de la ora 12:00 la ora 16:00, ca în prezent. Se vor acorda audienţe telefonice şi în ziua de vineri, în intervalul orar 09:00 – 14.00.
“Pentru ca activitatea de informare să fie eficientă, insistăm ca persoanele să ne contacteze doar la numărul de telefon alocat domeniului de activitate al instituţiei care corespunde, punctual, nevoii de informare:
- 021-200 94 71 – pentru probleme legate de modul de soluţionare a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001;
- 021-200 94 70 – pentru probleme legate de modul de soluţionare a dosarelor constituite în temeiul legilor de fond funciar;
- 021-200 94 60 – pentru probleme legate de emiterea titlurilor de plată şi a certificatelor de deţinător de puncte;
- 021-200 94 85 – pentru probleme legate de modul de soluţionare a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003;
- 021-200 94 68 – pentru probleme legate de modul de soluţionare a dosarelor constituite de culte religioase şi minorităţi naţionale”, arată ANRP.
Sursa:news.ro