Barmani din Vrancea sancționați pentru că au vândut băuturi alcoolice în zona secțiilor de votare

   Ministerul Afacerilor Interne anunță că în primele 5 ore de la începerea procesului de votare, au fost înregistrate peste 570 de semnalări referitoare la posibile situații de vot multiplu. Conform prevederilor legale, aceste semnalări ajung la MAI întrucât ele apar ca posibile fapte penale. În urma verificărilor punctuale, la fața locului, un număr semnificativ din aceste semnalări nu s-au confirmat, restul fiind în cercetare, sens în care se evidențiază posibile erori în operarea tabletelor din secțiile de votare de către operatorii acestora.

De la începerea votării, efectivele MAI au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, respectiv 6 avertismente și 5 amenzi în valoare de 2.900 lei. În prezent, polițiștii efectuează cercetări cu privire la 6 infracțiuni. În județele Dâmbovița și Vrancea, s-au întocmit două dosare penale pentru furt după ce alegătorii au plecat din secțiile de votare cu ștampilele cu mențiunea VOTAT. Ștampilele au fost recuperate. Tot în Vrancea, trei barmani au fost sancționați pentru că au vândut băuturi alcoolice în zona secțiilor de votare.

Știri despre: , ,