Bulevardul Unirii din Focşani devine pietonal de Revelion

Cu ocazia Revelionului 2022-2023, organizat de Primăria Muncipiului Focșani, Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” și Ansamblul Folcloric “Țara Vrancei”, sâmbătă seara Bulevardul Unirii va fi deschis circulației pietonale.

Astfel, începând cu ora 21.00 și până la 2.00 noaptea, focșănenii și toți cei care doresc să participe la spectacolul dintre ani vor putea circula pietonal pe tronsonul cuprins între intersecția cu străzile Unirea Principatelor și Maior Gheorghe Pastia (fostul Big) și intersecția cu Strada Ștefan cel Mare (magazinul Paco, fostul Lactobar).

Concertul din Piața Unirii va începe la ora 22.30 cu recitalul susținut de  Ștefan Bănică Jr., invitatul special al serii. Spectacolul va continua cu îndrăgiții artiști de la “Țara Vrancei”, care îi vor încânta pe cei prezenți cu un repertoriu popular tradițional până la miezul nopții, când cerul Focșaniului va fi luminat de un extraordinar foc de artificii. Prezentatorul evenimentului va fi actorul Sorin Francu, Directorul Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focșani.

Pe timpul manifestărilor ocazionate de Revelionul 2023, ordinea și linistea publică vor fi asigurate de Poliția Locală Focșani, Poliția Municipiului Focșani și Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea.

Vă așteptăm să trecem ÎMPREUNĂ în noul an!