Care va fi ordinea partidelor la afișajul electoral stradal din municipiul Focșani

Sursa foto: ziare.com
Sursa foto: ziare.com

În cursul zilei de marți, la sediul Primăriei Focşani a avut loc o întâlnirea în urma căreia s-a făcut alocarea panourilor electorale. La nivelul municipiului Focșani sunt 30 panouri pentru fiecare din cele 7 locaţii. Primul panou cu nr. 1 va fi amplasat un afiș general – Alegerea membrilor din România pentru Parlamentul European din data de 26 mai 2019, iar celelalte 29 de panouri de la nr. 2 la nr. 30  s-au alocat formațiunilor politice și candidaților independenți. S-a hotărât alocarea a câte două panouri pentru formațiunile politice și a câte un panou pentru candidații independenți. Acesta va fi amplasat în locurile speciale pentru afișaj electoral și nu poate depăși dimensiunile de 500 mm pe o latură și 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală 400 mm pe o latură și 250 mm cealaltă latură. Conform Procesului verbal nr. 470/C/17.04.2019 al Biroului Electoral Central există un număr de 13 formațiuni politice care au liste de candidați pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2019 și anume Partidul Social Democrat, Alianța electorală „Alianța 2020 USR PLUS”, Partidul România Unită, Partidul Național Liberal, Partidul PRO România, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE, Uniunea Democrată Maghiară din România, Uniunea Națională pentru Progresul României, Partidul Mișcarea Populară, Partidul PRODEMO, Partidul Socialist Român, Blocul Unității Naționale – BUN, Partidul Social Democrat Independent și trei candidați independenți – Gregoriana-Carmen Tudoran, George-Nicolae Simion și Peter Costea.Ordinea pe panouri, de la stânga la dreapta, va fi următoarea:

  • Poziția 1 – liberă
  • Pozițiile 2-3 – Partidul Social Democrat
  • Pozițiile 4-5 – Alianța electorală „Alianța 2020 USR PLUS”
  • Pozițiile 6-7 – Partidul PRO România
  • Pozițiile 8-9 – Uniunea Democrată Maghiară din România
  • Pozițiile 10-11 – Partidul Național Liberal
  • Pozițiile 12-13 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE
  • Pozițiile 14-15 – Partidul PRODEMO
  • Pozițiile 16-17 – Partidul Mișcarea Populară
  • Pozițiile 18-19 – Partidul Socialist Român
  • Pozițiile 20-21 – Partidul Social Democrat Independent
  • Pozițiile 22-23 – Partidul România Unită
  • Pozițiile 24-25 – Uniunea Națională pentru Progresul României
  • Pozițiile 26-27 – Blocul Unității Naționale – BUN
  • Poziția 28 – Gregoriana-Carmen Tudoran
  • Poziția 29 – George-Nicolae Simion
  • Poziția 30 – Peter Costea
Știri despre: ,