Paramedicii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit astăzi, 21 ianuarie, în jurul orei 18:00, la un accident rutier produs pe DN 23 Focșani-Mândrești, în care au fost implicate două autoturisme și un atelaj. În urma impactului dintre acestea a rezultat o victimă (pasager în atelaj), de sex masculin, în vârstă de 61, care a suferit contuzii multiple. După ce i-au acordat primul ajutor calificat la fața locului, paramedicii au preluat pacientul și l-au transportat cu ambulanța SMURD la UPU Focșani, a anunțat ISU Vrancea.
Potrivit IPJ Vrancea, un autoturism nu a păstrat distanța corespunzătoare față de căruța nesemnalizată corespunzător, care la rândul său a fost proiectată într-un autoturism ce circula din sens opus. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscoop, rezultate fiind negative, căruțașul având însă o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.