Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a fost gazdă, vineri pentru o delegație condusă de Tatiana Dubițkaia, viceprimarul Municipiului Bălți, Republica Moldova. Oaspeții au venit la Focșani, Oraș al Unirii, pentru a participa la Conferința Transfrontalieră cu tema “Rolul Femeii în zonele de conflict”, organizată de Liceul de Artă „Gh. Tattarescu”. Evenimentul special a reunit invitați din Republica Moldova și din Ucraina care au discutat, la Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia” despre dramele femeilor din Ucraina în urma agresiunii rusești asupra țării vecine. Totodată, a fost amenajată o expoziție fotografică în foaierul Teatrului Municipal cu portrete ale femeilor din regiunea Izmail, care au fost afectate de războiul din Ucraina. „Odată cu vremurile moderne, vedem că Femeia are un rol, nu doar de decizie, ci și de determinare, armatele lumii de azi numărând în rândurile lor soldați femei, atât la nivel de comandă, dar și în teren, în linia întâi. Pe lângă acestea însă, le avem și pe Doamnele care, din zona imediat apropiată frontului, sprijină și încurajează Armata, reprezentând pentru mulți dintre soldați suportul de care au nevoie zi de zi ca să reziste și să lupte mai departe, în ciuda tuturor dificultăților”, a spus Primarul Cristi Valentin Misăilă, în mesajul de deschidere a evenimentului de la Teatrul Municipal.
Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă și delegația din Municipiul Bălți au vizitat clădirile reabilitate și modernizate ale Grădiniței nr. 16 și Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret”. Au fost prezentate și celelalte proiecte cu fonduri europene implementate de către Primăria Municipiului Focșani. În cadrul discuțiilor a fost prezentată propunerea Municipiului Bălți de dezvoltare a relațiilor de cooperare cu Focșaniul, inclusiv printr-un acord de înfrățire a celor două orașe.
Un moment aparte în preambulul Conferinței de la Focșani a fost difuzarea, joi seara, a documentarului “Drumul Războiului:Irpin“ în cadrul proiectului cultural “Film de Cinematecă“!. Publicul focșănean a avut ocazia să se întâlnească cu realizatorii documentarului, jurnaliștii moldoveni Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, care au povestit trăirile oamenilor din orașul ucrainean Irpin care, în 2022, înfruntau cu un curaj supraomenesc agresiunea Rusiei. Filmul realizat de aceștia a obținut o mențiune specială la Gala Premiilor Cineaștilor 2024 din Republica Moldova.