Cristi Misăilă: Am început lucrările pentru construirea sensului giratoriu la intrarea în Focșani, dinspre Golești

Construcția acestui sens se face în mai multe etape astfel încât lucrările să afecteze cât mai puțin traficul rutier.
În primă etapă vom realiza noua arteră care va asigura accesul din Calea Munteniei spre Bd. București pe perioada lucrărilor la sensul giratoriu.
În cadrul proiectului de resistematizare a traficului din Municipiul Focșani vom construi și sensul giratoriu la intersecția cu str. Revoluției. De asemenea, se lucrează la documentația tehnică pentru reabilitarea în întregime a Șoselei de Centură, afectată de traficul greu intensiv din ultimii ani.
În paralel se lucrează la construirea trotuarelor și a pistelor de bicicletă precum și la rețeaua de canalizare care va prelua apele pluviale de pe Șoseaua de Centură a Municipiului Focșani.
La finalul lucrărilor ne dorim ca aici să avem un adevărat bulevard care să ofere condiții civilizate de trafic pentru șoferi, pietoni dar și pentru bicicliști.






Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani