Cristi Misăilă: Am participat, astăzi, la Topul IMM organizat de Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Vrancea

Am participat, astăzi, la Topul IMM organizat de Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Vrancea și i-am felicitat pe oamenii de afaceri pentru performanțele demonstrate de firmele pe care le conduc.
Cu această ocazie, i-am invitat pe oamenii de afaceri prezenți la Topul IMM să își desemneze reprezentanții care să facă parte din Consiliul Consultativ Economic care va funcționa la nivelul Municipiului Focșani în mandatul 2024-2028.
În cadrul acestui organism consultativ vor fi discutate proiectele de dezvoltare pe care Primăria Municipiului Focșani dorește să le inițieze și să le implementeze în perioada următoare. Totodată, vor fi discutate problemele cu care se confruntă mediul de afaceri din Municipiul Focșani.
Atunci când sunt probleme sociale, administrative, economice este bine să ne consultăm pentru că suntem o comunitate în care trăim cu toții.






Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani