Am participat cu credință și bucurie, alături de mii de clerici și credincioși la tradiționala Procesiune de Florii din Municipiul Focșani organizată de către Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei!
Le mulțumesc tuturor vrâncenilor care, prin prezența alături de noi, purtând o ramură de salcie, simbol al biruinței vieții asupra morții, au transmis mesajul că avem credință în Dumnezeu și ne iubim aproapele.
Grupurile de pelerini au parcurs două trasee, de la biserica „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cartierul Sud și de la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de pe Bulevardul Independenței. Cele două grupuri s-au întâlnit în Piața Unirii unde a avut loc o slujbă religioasă la Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și, împreună, ne-am închinat la icoana Intrării Domnului în Ierusalim.
Îi mulțumesc pentru cuvintele frumoase delegatului Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, pr. Marian Gegea – vicar administrativ eparhial, care a sfințit icoana sărbătorii și a rostit rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor.
Ca și anul trecut, am pregătit un frumos Ou de Paște, împodobit cu 2200 de trandafiri naturali, care au fost oferiți drept amintire credincioșilor care au participat la procesiune.
Fie ca sfânta sărbătoare a intrării domnul Iisus Hristos în Ierusalim să vă aducă speranță și pace în suflet! Să întâmpinăm Învierea Domnului Isus Hristos în pace și liniște alături de cei dragi! Sărbători liniștite tuturor creștinilor!
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani