Cristi Misăilă: am participat cu credință și bucurie la tradiționala Procesiune de Florii din Municipiul Focșani

Împreună cu mii de clerici și credincioși am participat cu credință și bucurie la tradiționala Procesiune de Florii din Municipiul Focșani organizată de către Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei!
Îi mulțumesc pentru cuvintele frumoase Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a sfințit icoana sărbătorii și a rostit rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor.
Purtând o ramură de salcie, simbolul biruinței vieții asupra morții, am transmis împreună mesajul că avem credință în Dumnezeu și ne iubim aproapele.
Grupurile de pelerini au parcurs două trasee, de la biserica „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cartierul Sud și de la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de pe Bulevardul Independenței. Cele două grupuri s-au întâlnit în Piața Unirii unde a avut loc o slujbă religioasă la Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și, împreună, ne-am închinat la icoana Intrării Domnului în Ierusalim.
Am păstrat tradiția și cei două mii de trandafiri naturali care au împodobit Oul de Paște au fost oferiți drept amintire credincioșilor care au participat la procesiune.
Le mulțumesc tuturor vrâncenilor care, prin prezența lor, au însuflețit ziua de astăzi!
Fie ca sfânta sărbătoare a intrării domnul Iisus Hristos în Ierusalim să vă aducă speranță și pace în suflet! Să întâmpinăm Învierea Domnului Isus Hristos în pace și liniște alături de cei dragi! Sărbători liniștite tuturor creștinilor!






Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani