Cristi Misăilă: Cod Roșu de caniculă pentru acest sfârșit de săptămână!

Stați la umbră și evitați expunerea la soare în aceste zile când se anunță cod roșu de caniculă!
Meteorologii au anunțat că sâmbătă și duminică urmează un val de căldură cu temperaturi maxime între 37 și 41 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Primăria Municipiului Focșani, prin Compartimentul Protecție Civilă și Situații de Urgență, Școala Postliceală “Hippocrate” și Societatea de Cruce Roșie, filiala Vrancea, a organizat 4 puncte de prim ajutor pe perioada caniculei unde cetățenii pot primi unele servicii medicale primare.
La punctele de prim ajutor, focșănenii beneficiază de apă plată și apă minerală, deoarece din cauza caniculei gradul de deshidratare este cât se poate de ridicat, ceea ce poate duce la reale probleme de sănătate, mai ales persoanelor în vârstă sau cu tulburări cardiace. Prin aceste puncte de prim ajutor venim în sprijinul cetățenilor și încercăm să eliminăm, pe cât posibil, apariția unor complicații cauzate de expunerea la temperaturile ridicate din această perioadă.
Punctele de prim ajutor pot fi găsite în
Piața Moldovei;
Grădina Publică – Piața Unirii;
Piața Sud;
stația TPL din Piațeta Gării.


Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani