Focșăneanul cu voce de aur, Mihai Bratosin a obținut o performanță de excepție la concursul internațional „Golden Palm” din Dubai din acest weekend.
Elevul focșănean a obținut Marele premiu și locul întâi la concursul internațional „Golden Palm” Dubai, la secțiunea vocal, individual și duet (la care a concurat alături de mama sa, Diana Bratosin).
Concursul internațional ”Golden Palm”, ediția a X-a, este un eveniment prestigios care se desfășoară în Dubai, Emiratele Unite Arabe.
Anul acesta, Mihai Bratosin a mai obținut două medalii de aur, o medalie de bronz, două plachete de campion modial, o bursă la Conservatorul din New York „Dramatic Arts” și multe oportunități din partea mai multor producători la WCOPA – World Championships of Performing Arts din California, Long Beach – SUA.
Felicitări Mihai pentru premiile internaționale obținute care îți răsplătesc munca și sacrificiile făcute! Mult succes în cariera muzicală!
Felicitări familiei Bratosin și profesorilor îndrumători care sunt alături de tine pentru a-ți împlini visul!
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani