A devenit o tradiție ca Municipiul Focșani să fie capitala tinerilor elevi antreprenori de la liceele din țară care participă la faza națională a Târgului firmelor de exercițiu – ,,Elevul de azi, antreprenorul de mâine”.
La competiția organizată de Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” s-au înscris 400 de elevi și 50 de profesori îndrumători.
Educația antreprenorială și dezvoltarea unui mediu privat performant sunt, cu siguranță, principalele motoare care aduc dezvoltarea comunității. Acesta este unul dintre motivele care ne-au determinat, și în acest an, să susținem financiar organizarea acestei competiții școlare dedicate pregătirii tinerilor.
Acordăm un sprijin constant pregătirii profesionale a elevilor, dovadă fiind și parteneriatul referitor la programul de practică destinat elevilor de la specializarea Turism din cadrul Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” pe care vrem să îl extindem la nivelul altor unități de învățământ din Municipiul Focșani.
Mulțumim Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură dar și firmelor din Municipiul Focșani care s-au implicat pentru organizarea Târgului firmelor de exercițiu. Colaborare care demonstrează că numai împreună putem să creăm cadrul adecvat pregătirii elevilor, a antreprenorilor de mâine
Felicitări organizatorilor de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” pentru că au reușit să înscrie acest eveniment în calendarul național al excelenței în educație.
Felicitări elevilor și profesorilor îndrumători a căror creativitate și perseverență sunt garanția unui mediu antreprenorial de succes în România!
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani





