Cristi Misăilă: INFORMARE

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, doamna Carmen Moraru a fost astăzi la Focșani, într-o misiune de monitorizare a proiectelor cu finanțare PNRR.
Doamna ministru a vizitat sediul Primăriei, Cinematograful Unirea dar și Centrul de Zi pe care îl construim în curtea Căminului pentru persoane vârstnice.
M-am bucurat de faptul că doamna secretar de stat a apreciat calitatea lucrărilor la aceste investiții pe care UAT Focșani le realizează cu fonduri europene.
Am convingerea că toate acestea sunt investiții utile și așteptate de focșăneni!
Îmi doresc ca Cinematograful Unirea să devină un hub pentru toți tinerii din Focșani. Acesta va fi dotat cu un sistem digital de proiecție cinema 3D, un sistem de sonorizare performant și alte echipamente de ultimă generație.
De asemenea, la sediul Primăriei Municipiului Focșani am realizat și o recompartimentare a clădirii. La parter au fost reconfigurate birourile pentru a permite cetățenilor un acces mai rapid la ghișeele de relații cu publicul iar la primul etaj au fost recompartimentate și amenajate birouri noi, cu spații destinate pentru arhivarea documentelor.
Centrul de Zi reprezintă o investiţie esenţială pentru serviciile de îngrijire pe termen lung pe care le oferim seniorilor din Municipiul Focșani. Aici vom oferi bătrânilor spații dedicate unde vor beneficia de consiliere psihologică și socială, vor putea desfășura activități recreative și diferite tratamente terapeutice.






Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani