Stimaţi focşăneni,
Sunt bucuros să vă anunţ că un proiect de suflet pentru comunitatea noastră, Centrul de zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice, este aproape gata iar zilele următoare vom face recepţia tehnică a lucrărilor.
În foarte scurt timp, seniorii noştri din Focşani vor beneficia de servicii moderne de asistenţă şi recuperare în clădirea pe care am construit-o chiar lângă actualul Cămin pentru Persoane Vârstnice, pe strada Fraternităţii. În această clădire nouă vor funcţiona atât Centrul de zi de Asistenţă şi Recuperare pentru Persoane Vârstnice dar și o Unitate de Îngrijire la Domiciliu pentru Persoane Vârstnice. Aceste servicii noi vor funcţiona în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Focşani
Consider că întotdeauna trebuie să îi respectăm şi să avem grijă de bunicii noștri, cei care ne-au îndrumat primii pași în viață, iar acum au nevoie de sprijinul comunității pentru a se bucura de o bătrânețe liniștită.
Prin acest Centru, seniorii din oraşul nostru vor avea acces la servicii medicale, vor beneficia de consiliere psihologică și socială, inclusiv prin activități recreative și terapeutice. Vom avea kinetoterapeuți, asistenți medicali, asistenți sociali, îngrijitori la domiciliu pentru persoanele vârstnice care se află în nevoi și care pot fi ajutate prin Direcţia de Asistenţă Socială de către personalul specializat. A fost achiziţionat inclusiv un autoturism care va fi folosit pentru deplasările la domiciliul cetățenilor vârstnici din Focșani pentru a le oferi serviciile de calitate de care ai nevoie.
Pentru mine, ca Primar al Municipiului Focşani, misiunea administraţiei locale este clară. Trebuie să prevenim izolarea socială şi să le oferim seniorilor noştri respectul dar şi îngrijirea de calitate pe care o merită cu prisosinţă.
Le mulţumesc consilierilor locali pentru că au fost de acord şi au aprobat proiectul de hotărâre pe care l-am iniţiat şi care avea ca obiect înfiinţarea acestor servicii noi gestionate de Direcţia de Asistenţă Socială Focşani.
Le mulţumesc tuturor colegilor din cadrul Primăriei dar şi constructorilor care au fost implicaţi în realizarea acestui proiect important.
Împreună construim Focșani, Acasă!
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani



