Cristi Misăilă: întâlnire de lucru având ca principală temă de dezbatere identificarea unor soluţii concrete de reglementare strictă a utilizării trotinetelor electrice

Proiectul legislativ pe care l-am iniţiat pentru reglementarea strictă a utilizării trotinetelor electrice se bucură de sprijinul total al Instituţiei Prefectului, Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi al celorlalte structuri din Vrancea ale Ministerului Afacerilor Interne.

Astăzi, la sediul Instituţiei Prefectului, am avut o întâlnire de lucru având ca principală temă de dezbatere identificarea unor soluţii concrete de reglementare strictă a utilizării trotinetelor electrice. Am pornit cu toţii de la ideea că acestea, din cauza vitezei şi a modului în care sunt folosite de tineri, au devenit un pericol atât pentru siguranţa celor care le folosesc cât şi pentru cea a altor cetăţeni.
Aşa cum am stabilit anterior cu prefectul Liviu Macovei, am prezentat, din nou, principalele prevederi ale proiectului legislativ pe care l-am iniţiat pentru reglementarea strictă a utilizării trotinetelor electrice.
Mă bucur că ideea unui asemenea proiect de act normativ este susţinută, fără rezerve, atât de Instituţia Prefectului cât şi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.
Aşa cum am mai spus, principalele linii de demarcaţie care să ne ajute să diminuăm acest fenomen vizează:
înregistrarea obligatorie a trotinetelor în evidenţele primăriilor;
înregistrarea acestor vehicule să fie realizată doar de către adulţi,
utilizarea să fie permisă doar minorilor care au împlinit 14 ani ;
introducerea obligativităţii obţinerii unui atestat pentru utilizatori, prin care să se confirme minime cunoştinţe de circulaţie rutieră;
trotinetele şi căştile, care sunt obligatorii pentru utilizatori, să aibă elemente vizuale menite să permită identificarea acestora;
instituirea unui sistem de asigurare echivalent RCA care să facă posibilă acordarea de despăgubiri în cazul unor daune produse în trafic de aceste trotinete.
Forma definitivă a acestei iniţiative legislative, agreată de comun acord, va fi promovată prin toate căile oficiale, respectiv Parlamentul României, Ministerul Afacerilor Interne şi toate celelalte autorităţi centrale competente în domeniu.
Promovarea unui asemenea act normativ de reglementare este extrem de importantă dar presupune un orizont de timp destul de îndelungat până la punerea în aplicare. De aceea, am stabilit, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, ca măsură imediată, promovarea unei campanii „agresive“ de conştientizare a tinerilor, dar în primul rând a părinţilor acestora, asupra pericolului real pe care îl reprezintă utilizarea „fără nicio regulă“ a trotinetelor electrice. Împreună vom găsi cea mai eficientă modalitate de a organiza întâlniri faţă în faţă cu părinţii pentru a transmite, cât mai convingător, mesajul nostru de responsabilizare a acestora.
Trebuie să înţelegem cu toţii că vorbim despre tineri care îşi pun în pericol viaţa lor, dar şi pe cea a altor cetăţeni.
Sunt convins că putem găsi alte modalităţi, chiar la iniţiativa tinerilor, prin care trotineta să fie un mijloc de transport civilizat iar îndemânarea şi partea acrobatică să fie demonstrate în cadrul unor concursuri şi întreceri dedicate lor.
În finalul întâlnirii de lucru am discutat şi despre identificarea unor locaţii adecvate pentru plecarea în traseu la examenele auto. De exemplu, am propus ca, pentru examinarea la categoriile grele (C, CE) și de transport persoane (D, DE), să fie utilizată platforma de la Târgul Auto din Piața Obor. O propunere care va fi analizată, la fel ca variantele propuse pentru examinarea la categoria B.
Întâlniri de lucru, cum a fost cea de astăzi, sunt o dovadă că numai împreună putem identifica cele mai bune soluții la problemele din comunitățile noastre.



Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani