Sportivii CSM Focșani au reușit o participare impresionantă Campionatul Național de Seniori la tir sportiv, (5–8 februarie, București), încheind competiția cu un palmares bogat și multe clasări pe podium.
Primul moment de senzație al întrecerii a fost oferit de focșănencea Teodora Vrăjitoru, care, la doar 16 ani, a urcat pe podiumul seniorilor și a cucerit medalia de bronz, confirmând un potențial deosebit într-o competiție dedicată unor sportivi mult mai experimentați.
De asemenea, în proba individuală de 60 de focuri, Ioan David a avut o evoluție sigură, care i-a adus o medalia de argint. O evoluție remarcabilă a fost și în proba pe echipe, unde trio-ul Puțaru Lucian, Ioan David și Bălănică Teodor au adus Focșaniului prima medalia de aur din competiție.
Seria rezultatelor bune pentru focșănenii pregătiți de profesorul Aurel Giurgea a continuat și în ultima zi, în proba de mixt (30 de focuri), unde Vrăjitoru Teodora și Puțaru Lucian au obținut medalia de argint, în timp ce echipa mixtă Ticu Theodora – Ioan David a urcat pe treapta a treia, cucerind medalia de bronz.
La finalul competiției, delegația focșăneană a încheiat cu un bilanț de excepție: cinci medalii – una de aur, două de argint și două de bronz.
Felicitări sportivilor medaliați și tuturor celor care au contribuit la obținerea acestor rezultate remarcabile
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani



