DGASPC Vrancea – scrisoare deschisă

SCRISOARE DESCHISĂ

În atenţia,

  • PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN
  • Ministru ION MARCEL VELA – MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE
  • Ministru NELU TĂTARU – MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII

 

Având în vedere situaţia de fapt existentă, când pe întreg teritoriul României este decretată stare de urgență, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, în calitate de furnizor public de servicii sociale, având în subordine 35 de servicii publice sociale cu cazare, care ocrotesc 606 beneficiari, copii cu/fără dizabilități, tineri, persoane vârstnice și persoane adulte cu dizabilități, a luat absolut toate măsurile prevăzute de legislația în vigoare, pentru asigurarea securității și sănătății beneficiarilor săi.

În aplicarea legislaţiei specifice, (O.M. nr. 8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19) 189 salariați sunt în prezent izolați preventiv la locul de muncă, alţi 222 salariați urmând a intra în izolare preventivă tot la locul de muncă începând cu data de 25.04.2020.

Din păcate însă, cu toate că am luat toate măsurile necesare în timp real, ne-am confruntat cu două situații nefericite:

  • un beneficiar care a tranzitat CPV Mărășești pentru două ore, după care a fost testat și diagnosticat COVID-19, a decedat.
  • doi beneficiari ai CRPV Odobești care au prezentat simptome specifice COVID-19, transportați cu ambulanta la spital, testați și diagnosticați pozitiv COVID-19, dintre care unul a decedat la nivelul unității sanitare în care a fost internat, iar cel de-al doilea se află în stare stabilă, încă internat în unitate medicală specializată.

Urmare a celor mai sus prezentate, în data de 09.04.2020 am transmis DSP Vrancea adresa nr. 4086, prin care am solicitat testarea salariatelor care au intrat în contact cu beneficiarul din cadrul CPV Mărășești, făcând mențiunea că acestea au fost echipate corespunzător, iar beneficiarul a fost izolat de ceilalți beneficiari, rezidenți ai centrului. În data de 10.04.2020, am primit răspunsul DSP Vrancea prin care am fost informați că ”testarea pentru infecția cu COVID-19 se face numai persoanelor simtomatice și putem îndruma către secția de boli infecțioase persoanele care prezintă simptomatologie sugestivă pentru infecție”.

În data de 14.04.2020, am transmis către DSP Vrancea adresa nr. 10048, prin care am prezentat situația cu care se confrunta CRPV Odobești, solicitând testarea tuturor angajaților și beneficiarilor acestui centru, în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) din O.M. nr. 8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

Tot în data de 14.04.2020, am transmis către DSP Vrancea adresa nr. 10085, prin care am revenit la adresa anterioară, indicând adresa centrului și numărul beneficiarilor, precum și a salariaților izolați preventiv la locul de muncă.

Întrucât nu am primit nici un răspuns la adresele înaintate, am procedat la luarea legăturii telefonice cu medicul epidemiolog Lazăr Janina, din cadrul DSP Vrancea, căreia i-am solicitat sprijinul în vederea soluționării cererilor repetate, transmise în scris.

În data de 16.04.2020, s-a efectuat testarea beneficiarilor și salariaților izolați preventiv la locul de muncă din cadrul CRPV Odobești, respectiv a unui număr de 37 beneficiari și 11 salariați.

În seara zilei de 17.04.2020, orele 22:30 am aflat din presa locală rezultatele testării colective, situație ce nu a fost comunicată instituțional. Pe cale de consecință, am transmis domnului Cătălin Bunghezdirector executiv al DSP Vrancea un e-mail, prin care ne-am exprimat punctul de vedere cu privire la nerespectarea eticii și deontologiei profesionale, precum și rugămintea de a avea o colaborare activă și onestă, care să conducă la protejarea intereselor beneficiarilor și ale salariaților noștri.

În data de 18.04.2020 (sâmbătă), urmare a discuției telefonice a directorului general al DGASPC Vrancea cu medicul epidemiolog Lazăr Janina, din cadrul DSP Vrancea,  am primit într-un final, pe email, rezultatele testării de la nivelul CRPV Odobești și recomandări, potrivit cărora atât salariații, cât și beneficiarii, fiind asimptomatici, ”să rămână izolați în centru, sub supraveghere de specialitate” pe o perioadă de 14 zile de la data testării.

În după-amiaza zilei de 18.04.2020 (sâmbătă), directorul general al DGASPC Vrancea, Daniela Nicolas, a fost contactat telefonic de către domnul prefect Gheorghiță Berbece care i-a comunicat că s-a revenit asupra recomandărilor inițiale ale medicului epidemiolog al DSP și că vor fi trimise ambulanțe pentru preluarea tuturor salariaților și beneficiarilor depistați pozitiv, respectiv 29 persoane, pentru internarea acestora într-o unitate medicală de specialitate.

Imediat, medicul epidemiolog Lazăr Janina, din cadrul DSP Vrancea, i-a comunicat telefonic directorului general al DGASPC Vrancea revenirea asupra recomandărilor inițiale și a transmis, în acest sens, un e-mail.

În consecință, directorul general al DGASPC Vrancea a luat legătura telefonic cu unul dintre salariații CRPV Odobești, a fost pus pe speaker și a făcut apel la calm, înțelegerea situației, mobilizarea imediată și pregătirea beneficiarilor pentru transfer în unitatea medicală specializată.

La aproximativ 4 ore după convorbirea telefonică, salariații au revenit cu telefon către directorul general, informând că până la acea oră nu i-a contactat nimeni și nu s-a realizat transferul!

Directorul general al DGASPC Vrancea a luat de îndată legătura telefonică cu prefectul judetului Gheorghiță Berbece pentru a-i semnala situaţia de fapt, acesta susţinând că nu are cunoştinţă de ce se întâmplă, dar că se va interesa şi va reveni cu un răspuns. Din păcate, din acel moment prefectul nu a mai răspuns la telefon, deşi a fost apelat insistent de către directorul DGASPC.

Abia în jurul orelor 20:30, directorul general al DGASPC Vrancea a fost apelat de Col. Dr.  Alexandru Keresztes, care asigură conducerea militară a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani, care a solicitat adresa CRPV Odobești şi care a comunicat că este însoţit de directorul DSP şi că se îndreaptă către acest centru, în vederea consultării beneficiarilor și salariaților CRPV Odobești, precum și pentru asigurarea transferului acestora către o unitate medicală specializată.

La orele 21:00, directorul general al DGASPC Vrancea a fost contactat telefonic de către o salariată a CRPV Odobești care și-a exprimat nemulțumirea față de situația creată, afirmând că beneficiarii sunt preluați chiar și câte 8 în microbuze, solicitându-li-se imperativ să asigure asistența medicală pe parcursul deplasării. Din informațiile pe care le-am primit de la salariații transferați în Spitalul Municipal Adjud, ultimul tranfer către unitatea medicală s-a efectuat la orele 01:00 AM, beneficiarii fiind într-o stare avansată de agitație, oboseală și extrem de speriați (discutam despre noapte de Inviere!).

De la momentul internării și până în prezent, ținem legătura zilnic cu salariații internați și le asigurăm, atât lor cât și beneficiarilor, toate cele necesare pentru suplimentarea hranei, apă, pampers etc. și suntem asigurați că starea lor de sănătate este stabilă.

În data de 21.04.2020 directorul general al DGASPC Vrancea a luat din nou legătura telefonic cu medicul epidemiolog Janina Lazăr, adresându-i rugămintea de a urgenta testarea salariaților CRPV Odobești, aflați în izolare preventivă la domiciliu, aceasta exprimându-și disponibilitatea de a-i testa la sediul DSP Vrancea, drept pentru care aceștia, în număr de 14, au fost transportați cu mijloace de transport proprii ale DGASPC Vrancea, la sediul DSP Vrancea.

În data de 22.04.2020, am transmis DSP Vrancea adresa nr. 10396, prin care am informat că soția unui șef de centru a fost diagnosticată pozitiv COVID-19 și am precizat adresa serviciului social, numărul beneficiarilor și al salariaților, menționând că în data de 25.04.2020 se va efectua schimbul de tură între salariații izolați preventiv la locul de muncă și salariații izolați preventiv la domiciliu, adresă la care nu am primit răspuns până în prezent.

Această situație a fost semnalată și doamnei Janina Lazăr prin intermediul WhatsApp care a recomandat izolarea șefului de centru la domiciliu, fapt ce s-a și realizat. Astăzi, 24.04.2020, am fost anunțați telefonic de către șeful de centru amintit că a solicitat ambulanța, întrucât atât dumnealui, cât și fiica acestuia, prezintă simptome specifice COVID-19.

Tot in data de 22.04.2020, prin adresa nr. 10431, am resolicitat DSP Vrancea testarea cu celeritate a personalului izolat preventiv la domiciliu, ce urmează a intra în tura a doua de izolare preventivă la locul de muncă, începând cu data de 25.04.2020, precum și efectuarea testării tuturor angajaților și beneficiarilor la sediul serviciilor sociale, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Ordonanța Militară nr. 8/2020, până la această dată, 24.04.2020, orele 16:00, neprimind niciun răspuns.

Din data de 23.04.2020, orele 09:00 AM și până în prezent, directorul general al DGASPC Vrancea a încercat continuu să ia legătura telefonică cu reprezentanții DSP Vrancea, singurul răspuns primit fiind în seara zilei de 23.04.2020 de la directorul DSP Vrancea, domnul Cătălin Bunghez, care ne-a rugat ”sa avem răbdare și vom vedea”, restul apelurilor nemaifiind preluate, pe telefonul fix al DSP Vrancea fiind informați că, conducerea și medicii epidemiologi ai DSP Vrancea sunt în ședință de lucru și ne vor contacta dumnealor când vor putea.

Până la acest moment nu am fost contactați, drept pentru care am solicitat sprijin, în vederea identificării unei soluții de comunicare cu DSP Vrancea și de testarea cu celeritate a salariaților ce urmează să intre mâine, 25.04.2020, în izolare preventivă la locul de muncă atât Instituției Prefectului Vrancea dar și Avocatului Poporului.

Ştim că pare ca un jurnal de război, pentru că de fapt ne aflam într-un război cu un inamic invizibil, căruia nu îi pasă că este o zi de smbata , că sunt sărbători legale, ataând oricând şi pe oricine! Din păcate nu ne pricepem să scriem decât a sa, şi de aceea vă rugăm să înţelegeţi că şi copiii şi beneficiarii din cetrele de asistenţă socială, precum şi cei care îi îngrijesc, au dreptul la viaţă şi la securitate!

Este de neînţeles de ce în Vrancea testarea beneficiarilor din centrele rezidenţiale este amânată, în condiţiile în care există aparatură necesară în dotarea DSP Vrancea de peste 1 săptămână! În urma prevederilor O.M. nr. 8/2020, din discuțiile purtate cu omologii din țară, în cele mai multe județe din Romania, acțiunea de testare a salariaților și a beneficiarilor a fost deja realizată.

Vă rugăm să ne înţelegeţi că am apelat la această soluţie pentru că, din păcate, apelurile telefonice, adresele înaintatate, intervenţiile şi rugăminţile adresate celor în drept nu s-au soldat cu niciun rezultat! Avem tot ce ne trebuie, avem inimă, deschidere, curaj şi drag de locul unde muncim, dar avem nevoie să fim testaţi în regim de urgenţă pentru a preveni infectarea beneficiarilor noştri, persoane vulnerabile, în mare parte cu imunitate scăzută determinată de alte afecţiuni, care sunt prioritatea noastră de grad zero, şi a căror infectare ar putea conduce inevitabil la colapsarea atât a sistemului de asistenţă şi protecţie socială, cât şi a celui de sănătate publică.

La final, vă asigurăm că pentru realizarea schimbului dintre salariații izolați preventiv la locul de muncă (în număr de 189) și salariații izolați preventiv la domiciliu (în număr de 222), am luat toate măsurile necesare ca acesta să aibă loc în condiții de siguranță și securitate, asigurând toată logistica necesară, respectiv: resursa umană, transport, materiale igienico-sanitare, echipamente de protecție, instruirea personalului, hrană, cazare, inclusiv în spații dedicate, măsuri asigurate și realizate gradual încă de la data decretării stării de urgență, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea și a autorităților publice locale, pe a căror rază teritorial-administrativă funcționează unele servicii sociale cu cazare.

În speranța că ne veți sprijini să luăm cele mai bune măsuri pentru beneficiarii și salariații noștri și așa greu încercați de măsura izolării și a tuturor limitărilor ce derivă din decretarea stării de urgență, pentru a căror suport psiho-emoțional depunem eforturi considerabile, fiind prezenți și răspunzând solicitărilor acestora, inclusiv cu resurse proprii, 24/24 ore, 7/7 zile, vă asigurăm că vom depune în continuare toate eforturile necesare pentru a depăși cu bine greaua încercare prin care trecem cu toții. Vă stăm la dispoziție cu orice alte informații pe care le  apreciați ca fiind necesare.

Cu deosebită considerație,

DIRECTOR GENERAL,

Daniela Nicolaș

Director Gen. Adj. D.P.C.,

Luminița Liciu