Anul școlar a început cu aparatură medicală nouă la cabinetele stomatologice de la patru școli gimnaziale din Municipiul Focșani. Investiția a fost finalizată în perioada vacanței școlare astfel încât elevii să poată beneficia de tratamentele necesare atunci când vin la cursuri.
Cele patru unități de învățământ dotate cu echipamente noi sunt Școala Gimnazială “Duiliu Zamfirescu”, Școala Gimnazială “Anghel Saligny”, Școala Gimnazială “Ștefan Cel Mare”, Școala Gimnazială “Ion Basgan”.
Proiectul pe care l-am inițiat și care a fost susținut de Consiliul Local Focșani are o valoare totală de 207.055 lei.
Am susținut și vom finanța în continuare dotarea cabinetelor de medicină școlară unde medicii stomatologi au grijă de sănătatea și igiena orală a copiilor din Focșani.
Copiii noștri trebuie să beneficieze de cele mai bune condiții pentru tratamentele medicale și de aceea am insistat în acest an pentru modernizarea cabinetelor stomatologice de la școli.
Le mulțumesc pentru implicare tuturor medicilor stomatologi care își desfășoară activitatea în cabinetele de medicină școlară!
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani

