Femeie dispărută, găsită moartă într-o fântână

 

 

Ieri, 15 septembrie , ora 12:30, polițiștii Sectiei 2 Poliție Ieri, 15 septembrie , ora 12:30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugesti au fost sesizați direct de către o femeie din comuna Tâmboești, cu privire la faptul că, în cursul nopții de 14/15 septembrie, sora acesteia, în vârsta de 47 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.

Imediat polițiștii au demarat activitățile de căutare, cu sprijinul membrilor familiei .

Din nefericire, astăzi în jurul orei 12.00, trupul neînsuflețit al femeii a fost identificat într-o fântână din localitatea de domiciliu .

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă.