Fiecare comunitate din Vrancea este importantă! Președintele Consiliului Județean
Vrancea, Nicușor Halici, a mers zilele trecute pe teren, la Nereju, alături de primarul
Teodor Radu Beteringhe, echipa din cadrul Consiliului Județean Vrancea, reprezentanți
ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea și ai Secției de Drumuri Naționale
Focșani.
”Am discutat pe de o parte, despre lucrările de alimentare cu apă pe zona drumului
județean, precum și soluțiile și condiționalitățile, dar și despre lucrările care se impun
pentru siguranța traficului pe DJ 205D. În zonele montane, știm cu toții cât de
vulnerabile pot fi drumurile în fața ploilor torențiale și a naturii imprevizibile.
Tocmai de aceea, ne implicăm direct! La Nereju am verificat zonele unde sunt
necesare lucrări de protecție – apărări de mal și montarea de gabioane – pentru a
proteja drumurile din apropierea râului Zăbala. Sunt măsuri esențiale pentru
siguranța comunității”, a spus președintele Nicușor Halici.
În aceeași localitate, Primăria va demara lucrări pentru alimentarea cu apă și canalizare.
A fost analizat traseul viitoarei conducte de pe marginea DJ 205D, cu toate provocările
tehnice pe care le presupune. Introducerea acestor utilități esențiale este un pas
important pentru creșterea calității vieții nerejenilor.
Iar pentru o conectare mai bună a drumurilor județene cu cele naționale, a fost stabilită o
soluție concretă: continuarea lucrărilor realizate în timpul mandatului de prefect al
actualului președinte al CJ, Nicușor Halici, respectiv turnarea de mixtură asfaltică
frezată pe cei 2,2 km ai DN 2M, între intersecția cu DJ 205D și ieșirea din Nereju Mic
spre Andreiașu. În circa două luni, lucrarea va fi finalizată complet, pentru ca circulația
să se desfășoare în siguranță.
”Mergem în teren, ascultăm oamenii, căutăm soluții și acționăm! Pentru că fiecare
comunitate contează și merită să își dezvolte potențialul. Drumuri sigure. Investiții
durabile. Vrâncenii contează!”, este mesajul transmis de președintele Nicușor Halici.
Nereju: lucrăm împreună pentru protejarea drumurilor și dezvoltarea locală
