Mesaje de condoleanțe pentru Cătălin Toma, transmise de reprezentanții Uniunii Europene

Vestea neașteptată a trecerii în neființă a președintelui Consiliului Județean Vrancea,
Cătălin Toma, în timp ce era în plină activitate, i-a surprins și întristat și pe
reprezentanții forurilor europene în care era membru. Aceștia au transmis mai multe
mesaje de condoleanțe în care își exprimă regretele cu privire la acest tragic și fulgerător
eveniment și comunică sincere condoleanțe familiei și apropiaților.
Marc Cools, președintele Congresului Puterilor Locale și Regionale (CPLR) din cadrul
Consiliului Europei, în cadrul căruia Cătălin Toma era membru cu drepturi depline, a
transmis: „Sunt profund întristat de trecerea în neființă, la 17 februarie 2024, a
domnului Cătălin Toma, președinte al Consiliului Județean Vrancea, România.
Domnul Toma s-a alăturat Congresului în martie 2021, devenind în același timp
membru al Camerei Regiunilor. A fost președinte al delegației naționale a României
la Congres și, în octombrie 2023, a fost ales prim-vicepreședinte al Comisiei de
Guvernanță. Ne vom aminti de bunătatea și angajamentul său față de munca și
valorile Consiliului Europei, care i-au câștigat rapid respectul semenilor săi. În
numele Congresului, aș dori să exprim cele mai profunde condoleanțe familiei și
celor dragi domnului Toma”.
Și liderul delegației Marii Britanii la Congres, Bryony Rudkin, a transmis un mesaj de
condoleanțe în numele întregii delegații a Marii Britanii: ”Cu multă tristețe am aflat de
moartea lui Cătălin Toma. Acest lucru este un șoc deosebit pentru mine personal,
deoarece am fost împreună la Paris chiar lunea trecută, când am participat amândoi
la Biroul Congresului pentru a prezenta lucrările comisiilor noastre. Colegii mei
britanici din Comisia de guvernanță sunt la fel de întristați de moartea sa neașteptată
și bruscă și vor participa la comemorarea sa atunci când Comisia se va întruni luna
viitoare, pentru a exprima sincerele noastre condoleanțe omologilor noștri români,
colegilor și comunității din România, și bineînțeles familiei lui.”
O scrisoare de condoleanțe a trimis și președintele delegației Georgiei în CPLR,
Kaladze Kakha, primarul capitalei Tbilisi: ”Suntem profund întristați să aflăm despre
pierderea bruscă și neașteptată a domnului Cătălin Toma, şeful Delegaţiei Naţionale
a României la Congres. Cu moartea domnului Cătălin Toma, România a pierdut un
tânăr politician promițător, energic și curajos”.

”Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea în neființă a dragului nostru coleg,
Cătălin Toma. În aceste momente foarte grele aș dori să-mi exprim sincera
compasiune întregii delegații române, prietenilor și familiei sale. Îi vom simți lipsa lui
Cătălin în Congres!”, este mesajul primarului orașului Sindelfingen din Germania,
reprezentantul delegației germane în CPLR.
Cătălin Toma, în calitate de președinte al delegației României, a fost ales în funcția de
prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale
și Regionale din Europa în perioada 24-26 octombrie 2023, la sediul Parlamentului
European din Strasbourg, în Franța, la cea de-a 45-a sesiune a CPLRE. Ultimul
eveniment la care a participat președintele Consiliului Județean Vrancea a fost
întrunirea de la sediul Consiliului Europei din Paris, din 12 și 13 februarie 2024, la
lucrările Biroului Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa.