Legea pentru prelungirea termenului de montare a repartitoarelor de căldură a fost adoptată. Până când trebuie montate dispozitivele

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede, printre altele, prelungirea termenului de montare a repartitoarelor de căldură până la 31 decembrie 2024. Camera Deputaţilor este for decizional. S-au înregistrat 282 voturi „pentru”, unul contra, potrivit Agerpres. Proiectul stabileşte măsuri pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2024 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru compensarea, începând cu data de 15 aprilie 2024, a costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică. Potrivit actului normativ, iniţiat de parlamentari PNL, PSD şi UDMR, persoanele vulnerabile vor beneficia de sprijin pentru compensarea costului achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, sub formă de plăţi prin serviciul de mandat poştal.

Acordarea acestui sprijin va începe pentru categoriile de persoane eligibile în continuarea măsurii de sprijin pentru compensarea preţului la energie, prin utilizarea cardurilor de energie, a căror valabilitate urmează a fi prelungită până la 31 martie 2024. Buget de 375 milioane lei Prin excepţie, pentru compensarea costului achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, sprijinul acordat persoanelor vulnerabile este în valoare nominală de maximum 750 lei, este acordat pe locuinţă/gospodărie vulnerabilă, numai după montarea de către o societate autorizată a unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, inclusiv robineţi pentru reglarea consumului de energie termică, pe baza procesului de verbal de montare şi a facturii şi poate fi utilizat până la data de 27 decembrie 2024. Bugetul măsurii temporare de acordare a sprijinului necesar populaţiei vulnerabile pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a consumurilor individuale de energie termică, acordată prin intermediul cardurilor de energie, va fi de 375 milioane lei, sursa fiind Fondul pentru Modernizare. Propunerea legislativă mai prevede că în imobilele tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice, în sistem de distribuţie orizontală, este obligatorie montarea sistemelor de măsurare a consumurilor până la 31 decembrie 2024 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă de consum la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. Camera Deputaţilor este for decizional.