Lucrările de reabilitare a străzii Ecaterina Varga au început

Au demarat lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Ecaterina Varga prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” luni, 8 aprilie 2024.
Aceasta este una din cele 33 de străzi din Municipiul Focșani care vor fi reabilitate și modernizate prin acest program de investiții.
Pentru a evita blocarea circulației pe străzile din cartier se va interveni treptat și pe celelalte artere din zonă care vor fi reabilitate prin PNI, respectiv străzile Prof. Constantin Stere, Bujor, Agriculturii, Cernei, Dogăriei.
Tot prin acest program de finanțare au fost realizate lucrările pe strada Magazia Gării și sunt în derulare investițiile pe străzile Mare a Unirii, Predeal (tronsonul între str. Ion Creangă și Grigore Ionescu), Timiș.