
„În cadrul Adunării Geneiale s-a avut în vedere existența pe rolul Camerei Deputaților a propunerii legislative PL-X 292/2019, având ca obiect eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților, față de care Judecătoria Focșani își maninifestă poziția fermă în sensul că menținerea pensiilor de serviciu este necesară atât pentru garantarea independenței financiare a judecătorilor, cât și pentru respectarea jurisprudenței clare a Curții Constituționale în sensul că pensia de serviciu a magistraților și peisonalului auxiliar de specialitate constituie o garanție a independenței judecătorilor, pe care legiuitorul nu o poate suprima. S-a stabilit că pensia de serviciu a magistraților nu constituie un beneficiu al acestora, ci o compensație pentru activitatea depusă în condițiile existenței unor interdicții și incompatibilități incomparabile cu cele ale altor categorii piofesionale”, se precizează într-un comunicat de presă al Judecătoriei Focșani.


