Cristi Valentin Misăilă: ”Ne câștigăm existența din ceea ce primim. Ne facem o viață din ceea ce dăm” !

”Ne câștigăm existența din ceea ce primim. Ne facem o viață din ceea ce dăm” este motto-ul care a guvernat evenimentul de prezentare a viitorului “Centru terapeutic pentru Autism Sfântul Stelian” pe care Asociația “Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor” a părintelui Eduard Daniel Bran îl va construi în satul Farcaș, comuna Reghiu, Județul Vrancea, la aproximativ 35 kilometri de Municipiul Focșani. Asociația “Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor” are o activitate de 12 ani, timp în care s-a implicat cu toată dăruirea și priceperea în nevoile comunității din Focșani, asociația oferind suport în educație, sănătate și în zona serviciilor sociale. În anul 2017 cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local Focșani, asociația a înființat “Centrul multifuncțional DA” prin reamenajarea Punctului Termic nr. 9 din cartierul Sud unde au fost amenajate cabinete medicale și săli pentru activități educaționale. Am încredere că părintele Bran, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, va reuși să ducă la bun sfârșit și acest plan și va face din viitorul “Centru terapeutic multifuncțional” un adevărat reper în regiune Așa să ne ajute Dumnezeu!