Nereguli constatate de polițiștii vrânceni, la mai multe depozite de material lemnos! S-au dat amenzi de peste 200.000 de lei

Sursa foto: Arhivă

 În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii vrânceni au fost constatate 35 de infracţiuni, au fost aplicate sancţiuni de peste 200.000 de lei şi a fost confiscat material lemnos în valoare de peste 665.000 de lei.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, împreună cu specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focşani, Direcţiei Silvice Vrancea, ocoalelor silvice de regim şi Bazei Experimentale Vidra, au acţionat,  în perioada 6 – 12 martie 2019, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din exploatarea, transportul, deținerea, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, în urma controalelor desfășurate pe drumurile publice și în fonduri forestiere, au fost constatate 29 de infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 şi aplicate 238 de sancţiuni contravenţionale, din care 100 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de peste 200.000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 1.728,731 m.c. material lemnos, în valoare totală de 665.139,83 lei.

În cadrul controalelor, polițiștii vrânceni au constatat nereguli la mai multe depozite de material lemons. Spre exemplu, cu ocazia controlului efectuat la instalaţia de debitat lemn rotund şi la depozitul de material lemnos aparținând unui operator economic de pe raza comunei Nereju, s-a constatat că în perioada 15.09.2018 – 06.03.2019 societatea comercială a depozitat în incinta depozitului cantitatea totală de 1.436,39 m.c material lemnos, fără provenienţă legală, prin încălcarea prevederilor art. 3 alin. (8) şi art. 6 alin. (5) din H.G. 470/2014.

Totodată, acesta, în perioada analizată, a primit şi depozitat cantitatea de 2,386 m.c. cherestea răşinoase, fără provenienţă legală, iar cu privire la modul de completare al registrului de evidenţă intrări-ieşiri materiale lemnoase, nu a respectat obligativitatea înscrierii în ordine cronologică a avizelor de însoţire de materiale lemnoase. În cauză, s-a procedat la sancționarea contravențională a societății cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) și e) şi art. 21 lit. c) din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării fizice a cantității de 2,386 m.c cherestea răşinoase, precum şi a contravalorii cantității de 1.436,39 m.c material lemnos, în cuantum de  573.122,35 lei (tva inclus).

Alte nereguli au mai fost semnalate de către polițiști, săptămâna trecută, cu ocazia controlului efectuat la instalaţia de debitat lemn rotund şi la depozitul de material lemnos a unui operator economic din comuna Nereju. Aici, s-a constatat că în perioada 01.02.2019 – 07.03.2019 acesta a primit și depozitat cantitățile de 7,988 m.c. lemn rotund rășinoase și 18,06 m.c. cherestea rășinoase, fără proveniență legală, așa cum este stabilit de normele legale în vigoare. De asemenea, s-a constatat faptul că agentul economic nu a luat măsuri de împrejmuire a depozitului de materiale lemnoase pe toate laturile acestuia. Față de agentul economic s-a dispus măsura sancționării  contravenționale cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. e) și art. 21 lit. b) din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă și măsura complementară a confiscării fizice a cantităților de 7,988 m.c. lemn rotund rășinoase și 18,06 m.c. cherestea rășinoase;

Toto săptămâna trecută, cu ocazia controlului efectuat la instalaţia de debitat lemn rotund şi la depozitul de material lemnos aparținând unui operator economic din comuna Nereju, s-a constatat că în perioada 01.02.2019 – 07.03.2019 a expediat din incinta depozitului cantitatea de 8,92 m.c. cherestea rășinoase, fără avize de însoțire a materialelor lemnoase. Totodată, operatorul economic nu a respectat obligativitatea înscrierii în ordine cronologică a avizelor de însoţire de materiale lemnoase în registrul de evidenţă intrări-ieşiri și nu a luat măsuri de împrejmuire a depozitului de materiale lemnoase pe niciuna din laturile acestuia.

S-a procedat la sancționarea contravențională a societății cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. b) și art. 21 lit. b) și c) din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării contravalorii volumului de 8,92 m.c. cherestea răşinoase, în cuantum de 6.782,62 lei (tva inclus). La începutul acestei săptămâni, cu ocazia verificărilor efectuate la instalația de debitat material lemnos aparținând unui operator economic din comuna Vrâncioaia, s-a constatat faptul că în perioada ianuarie – februarie 2019 a fost expediată din depozitul constituit pe raza localității Spinești cantitatea de 34,487 m.c. lemn rotund rășinoase, fără aviz de însoțire a materialelor lemnoase.  În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională, pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării contravalorii volumului de 34,487 m.c. lemn rotund rășinoase.

Alți doi operatori economici din comuna Tulnici s-au ales săptămâna trecută, cu amenzi și cu materialul lemons confiscate. În primul caz, polițiștii au constatat faptul că acesta a primit și depozitat cantitatea de 20,90 m.c. lemn foc fag, fără documente de proveniență legală. În cauză, s-a procedat la sancționarea contravențională pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării faptice a volumului de masă lemnoasă.

În cel de-al doilea caz, cu ocazia verificărilor efectuate la depozitul de material lemnos aparținând unui operator economic din comuna Tulnici, s-a constatat faptul că a fost expediată cantitatea de 16,40 m.c. lemn lucru brad în baza unui aviz de însoțire, iar în urma verificării registrului de evidență a materialelor lemnoase a depozitului a rezultat că nu avea proveniență legală pentru cantitatea de material lemnos mai sus menționată. Agentul economic a fost amendat și totodată s-a dispus măsura complementară a confiscării contravalorii materialului lemnos, în cuantum de 4.016,77 de lei.

Știri despre: , ,