Astăzi am susținut audiențele lunare la sediul Consiliului Județean Vrancea, un moment important de dialog direct cu vrâncenii, în care mi-am exprimat deschiderea și dorința de a-i sprijini în rezolvarea dificultăților cu care se confruntă. Printre subiectele pe care le-am discutat au fost și probleme juridice legate de concesionarea unor imobile de la primării, iar în calitatea mea și de jurist am oferit îndrumare pentru găsirea celor mai bune soluții.
Un moment aparte a fost propunerea venită din partea unui profesor din Focșani pentru realizarea unui parteneriat pentru a sprijini implicarea studenților vrânceni în activități educative și culturale. Ideea mea? Crearea unui 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐬𝐡𝐢𝐩 𝐥𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧, 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐞 𝐜𝐞 𝐢̂𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧𝐚̆ 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚̆ și cum se iau deciziile care le influențează viitorul. Mai mult decât atât, sper să-i convingem pe cât mai mulți dintre ei atunci când își vor încheia studiile să revină în județul lor natal și să activeze în instituțiile publice, pentru a continua dezvoltarea armonioasă și menținerea unor comunități puternice la nivelul județului Vrancea. Ei sunt viitorul și trebuie să-i ajutăm să devină puternici!
Mă implic direct și voi susține mereu inițiativele care aduc beneficii comunității noastre! Împreună, cu încredere și colaborare, putem construi un viitor mai bun pentru fiecare dintre noi!
Nicușor Halici