Nicușor Halici: 𝐇𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞𝐜𝐮𝐯𝐚̂𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐭̦𝐢 𝐯𝐫𝐚̂𝐧𝐜𝐞𝐧𝐢𝐢!

Cu adevărat două zile pline de har divin au fost revărsate asupra Vrancei, datorită ostenelei 𝐈̂𝐧𝐚𝐥𝐭𝐩𝐫𝐞𝐚𝐬𝐟𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐚̆𝐫𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐂𝐢𝐩𝐫𝐢𝐚𝐧, 𝐀𝐫𝐡𝐢𝐞𝐩𝐢𝐬𝐜𝐨𝐩 𝐚𝐥 𝐁𝐮𝐳𝐚̆𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐢. Prin mila și lucrarea Domnului, am avut parte de o bucurie negrăită, oaspeți în mijlocul nostru fiind 𝐈̂𝐧𝐚𝐥𝐭𝐩𝐫𝐞𝐚𝐬𝐟𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐏𝐚̆𝐫𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐇𝐫𝐲𝐬𝐨𝐬𝐭𝐨𝐦, 𝐌𝐢𝐭𝐫𝐨𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐏𝐚𝐭𝐫𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐆𝐫𝐞𝐜𝐢𝐚, care a adus cu sine nu doar cuvinte de alinare și rugăciuni fierbinți, dar și binecuvântarea neprețuită a moaștelor 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐩𝐨𝐬𝐭𝐨𝐥 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢, 𝐨𝐜𝐫𝐨𝐭𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐞𝐦𝐞𝐢𝐞𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐁𝐢𝐬𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐎𝐫𝐭𝐨𝐝𝐨𝐱𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞.

Această unică ocazie de har a fost îmbogățită de slujirea în cinstea 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐟𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐭 𝐌𝐮𝐜𝐞𝐧𝐢𝐜 𝐓𝐞𝐨𝐝𝐨𝐬𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐁𝐫𝐚𝐳𝐢, cel care mijlocește pentru noi la Tronul Ceresc. Miile de credincioși care s-au adunat cu inimile pline de evlavie la moaștele celor doi sfinți, au fost cuprinși de rugăciune adâncă și nădejde în milostivirea lui Dumnezeu.

De asemenea, am avut onoarea de a-i însoți pe Înaltpreasfințiții ierarhi la Mausoleul Mărășești, unul dintre cele patru altare din Vrancea, ridicate în cinstea eroilor neamului, locuri pline de jertfă și semnificație pentru sufletul nostru românesc.

Aceste zile ne-au întărit credința că, într-adevăr, „𝐍𝐢𝐦𝐢𝐜 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮!” și că rugăciunile noastre, înălțate cu smerenie, sunt auzite.






Nicușor Halici