Nicușor Halici: 𝐋𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐦 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚!

Fiecare drum reparat înseamnă o promisiune respectată! Am început săptămâna pe teren, alături de echipa din Consiliul Județean Vrancea, în comunele #Năruja și #Valea Sării, pentru a verifica personal stadiul lucrărilor pe 𝐃𝐉 𝟐𝟎𝟓𝐃 și a lua măsuri imediate acolo unde este nevoie. Am fost însoțit de primarii Grigore Mihaes și Valentin Marcu, de reprezentanții constructorului și ai firmei de proiectare – pentru că doar împreună, prin implicare directă, putem obține rezultate!

La 𝐍𝐚̆𝐫𝐮𝐣𝐚, am analizat:
• Podul din punctul Pețic, unde există o denivelare ce va fi reparată cât mai curând;
• O zonă de drum surpată din cauza unei alunecări de teren, care afectează siguranța a două gospodării – vom interveni prin programul de calamități naturale;
• Tronsonul Năruja–Nistorești, unde s-au realizat deja două ziduri de sprijin (117 m lungime), cu o fundație solidă pe piloni forați și 720 m de drum au fost asfaltați, pentru o circulație în condiții sigure.

La 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐚̆𝐫𝐢𝐢, am inspectat lucrările la 𝐩𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐫𝐢𝐬𝐚𝐜𝐚, unde am găsit un șantier în plină desfășurare, cu ritm alert și seriozitate maximă. Acest pod este esențial pentru întreaga zonă de munte, asigurând legătura pentru peste 35.000 de vrânceni din șapte comune (#Valea Sării, #Vrâncioaia, #Năruja, #Nistorești, #Paltin, #Spulber și #Nereju). Tot la Valea Sării vom interveni și pentru refacerea unui zid de sprijin, care este afectat și pune în pericol o gospodărie.

Sunt lucrări dificile, în zone cu provocări tehnice reale, dar cu implicare și voință 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞! Am demonstrat că, atunci când vrei cu adevărat să faci bine, lucrurile se mișcă. Rapid. Responsabil. Cu respect pentru oameni.

𝐕𝐫𝐚̂𝐧𝐜𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐦𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚̆ 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐫𝐢 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐞! Voi continua să mă implic cu toată forța pentru siguranța oamenilor și pentru o infrastructură modernă, durabilă și demnă de județul nostru.

𝑨𝒔̦𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒎𝒊 𝒂𝒋𝒖𝒕𝒆 𝑫𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖!





Nicușor Halici