Nicușor Halici: 𝐏𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆!

Astăzi se împlinesc 48 de ani de la tragicul cutremur din 4 martie 1977, cel mai puternic seism din istoria recentă a României, care a făcut cele mai multe victime și cele mai mari pagube în țara noastră. Vrancea, fiind cea mai importantă zonă seismică a României, are o responsabilitate aparte în ceea ce privește conștientizarea, prevenirea și pregătirea pentru astfel de evenimente.

Consiliul Județean Vrancea se află în plin proces de evaluare vizuală rapidă a clădirilor din patrimoniul județului, activitate demarată anul trecut, și în prezent încarcă în platforma digitală a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație (MDLPA) rezultatele acestor evaluări complexe, cu prioritate clădirile cu destinație sanitară și de învățământ, precum și expertizele tehnice pentru anumite imobile pe care CJ intenționează să le consolideze. Este vorba în total de 𝟖𝟔 𝐝𝐞 𝐜𝐥𝐚̆𝐝𝐢𝐫𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐂𝐉 𝐚 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐮𝐬 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐭𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐯𝐢𝐳𝐮𝐚𝐥𝐚̆ 𝐫𝐚𝐩𝐢𝐝𝐚̆, la care se adaugă o serie de imobile ale DGASPC, ajungându-se în total la aproximativ 100 de imobile care vor fi încărcate în platforma MDLPA, care realizează o bază de date centralizată.

𝐅𝐚𝐜 𝐮𝐧 𝐚𝐩𝐞𝐥 𝐟𝐞𝐫𝐦 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐞𝐯𝐚𝐥𝐮𝐞𝐳𝐞 𝐜𝐥𝐚̆𝐝𝐢𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 aflate în administrare care prezintă vulnerabilități și să încarce datele în platforma informatică a Ministerului Dezvoltării, care permite colectarea rapidă și sistematică în teren a datelor privind tipul structurii, perioada construirii, regimul de înălțime, degradări structurale. Începând din 28 ianuarie 2025, România are prima hartă cu localitățile vizate de riscul seismic, care pot cere finanțare pentru consolidarea clădirilor în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.

În ultimii ani, CJ Vrancea a consolidat și reabilitat o serie de imobile aflate în patrimoniul județului, o parte din ele fiind încadrate în clase de risc seismic, cum este cazul fostului Palat al Justiției din Focșani. De asemenea, Consiliul Județean a organizat în ultimii doi ani conferințe de seismologie pe tema „Conștientizare și siguranță la cutremur”, la care au participat experți de renume din domeniul seismologiei, constructori, responsabili în urbanism de la nivelul primăriilor, reprezentanți ai mediului academic, atât din România, cât și din străinătate. În cadrul conferințelor s-a discutat despre efectele cutremurelor și protecția construcțiilor.

Este esențial să fim pregătiți în fiecare moment, să respectăm normele de siguranță și să investim în infrastructură rezilientă, pentru a reduce riscurile și a proteja viețile noastre și ale generațiilor viitoare, în cazul unui dezastru natural.

Să nu uităm trecutul, dar să ne asigurăm că suntem pregătiți pentru viitor!




Nicușor Halici