Nicușor Halici: 𝐒𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐯𝐫𝐚̂𝐧𝐜𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐳𝐞𝐫𝐨!

Am fost mereu deschis și am sprijinit activitatea Spitalului Județean de Urgență din Focșani pentru a depăși momentele dificile cu care se confruntă în această perioadă nu doar spitalul nostru, ci întreg sistemul sanitar din România. Pe acest val pandemic care afectează întreaga țară este o presiune imensă pe tot sistemul medical românesc, de aceea fac un apel la factorii de decizie, ca fiecare dintre noi să facem un efort și să punem umărul acolo unde avem expertiză, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru a eficientiza actul medical, în beneficiul cadrelor medicale și al pacienților.

Prioritatea mea în acest moment este finanțarea construcției noului Spital Județean, mult așteptat de toți vrâncenii. Proiectul este depus pentru finanțare de Consiliul Județean Vrancea în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, finanțat de Guvernul României. Ne mai lipsesc doar banii pentru a începe construcția și singura mea cerință ca președinte de Consiliu Județean în toată această perioadă, de când am preluat mandatul, este finanțarea acestui spital vital pentru județ, de care vrâncenii au mare nevoie.

În această perioadă dificilă, am căutat soluții reale pentru a sprijini Spitalul județean și pentru a îmbunătăți condițiile de muncă ale medicilor.

Ce facem concret?
𝐅𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐧𝐨𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐳𝐞𝐫𝐨 – documentația este încărcată în platforma de finanțare, așteptăm doar fondurile pentru a începe construcția!
Analizăm posibilitatea de a acorda 𝐬𝐩𝐨𝐫𝐮𝐫𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐠𝐚̆𝐫𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥, care să fie suportate din bugetul Consiliului Județean, astfel încât să atragem mai mulți specialiști. Așa cum Consiliul Județean a sprijinit Spitalul în decursul anilor, prin finanțarea investițiilor și asigurarea cheltuielilor de funcționare, voi face diligențele necesare pentru a găsi soluții, inclusiv pentru modificarea legislației, pentru a avea plăți mai atractive pentru gărzile din Spitalul Județean din Focșani.
Până la sfârșitul acestui an punem la dispoziție 𝟐𝟖 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐧𝐭̦𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐢, pentru a face din Vrancea un județ atractiv pentru tinerii profesioniști.
Am început demersurile pentru a pune bazele unei 𝐫𝐞𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞, pentru atragerea medicilor în Focșani încă de pe băncile facultății. Am avut discuții cu câțiva rectori recunoscuți din sistemul medical din România, care și-au arătat disponibilitatea și deschiderea de a veni și în Vrancea cu anumite secții de specialitate. Astfel, am avea mai mulți medici rezidenți care să preia din presiunea anumitor urgențe medicale.
Am solicitat sprijin de la Ministerul Sănătății și Guvern pentru a găsi cele mai bune soluții pentru spital și pentru a eficientiza actul medical.
Am modernizat secțiile Spitalului Județean, pentru ca vrâncenii să beneficieze de servicii medicale la standarde europene. Consiliul Județean, prin transferuri directe, a alocat Spitalului Județean în ultimii 6 ani aproape 𝟏𝟏 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐞𝐢 pentru cheltuielile de funcționare și 𝟏𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐞𝐢 pentru investiții. Voi propune în acest an în bugetul județului 1 milion de lei, pentru o funcționare cât mai eficientă a Spitalului.

Îmi doresc să avem un dialog constructiv și să găsim soluții împreună! Am toată deschiderea și în continuare voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca medicii și pacienții să beneficieze de un sistem medical mai bun, în Vrancea!






Nicușor Halici