Organizația PSD Vrancea vine în fața alegătorilor din județ cu o listă completă, dar mai ales corectă, pentru alegerile parlamentare din acest an

Organizația PSD Vrancea vine în fața alegătorilor din județ cu o listă completă, dar mai ales corectă, pentru alegerile parlamentare din acest an. Toți candidații desemnați de către PSD Vrancea pentru alegerile la Senat și Camera Deputaților sunt oameni integri, cu o vastă experiență administrativă și profesională, competenți, și adevărați profesioniști în domeniile în care activează.

Potrivit deciziei interne, lista pentru Senat este deschisă de medicul stomatolog Cătălin Graur, licențiat și masterand al Universității de Medicină din Iași, dar și al Facultății de Fizică din Măgurele. Cu o experiență de 21 de ani ca medic stomatolog, Cătălin Graur conduce de aproximativ 13 ani DSP Vrancea. În această perioadă, a fost membru și președinte în consiliile de administrație ale spitalelor din județ și se numără printre cei care au verificat și avizat proiectul noului Spital Județean Vrancea. Ca senator, acesta și-a propus să militeze pentru îmbunătățirea accesului la servicii medicale de calitate și pentru modernizarea infrastructurii spitalicești din județul nostru, astfel încât toți vrîncenii să beneficieze de îngrijiri medicale la standarde înalte.

A doua propunere de pe lista PSD Vrancea la Senat este, profesor doctor Florin Lixandru, cu o experiență vastă în domeniul educației, iar prin prisma implicării active în inițiativele locale, acesta cunoaște foarte bine dificultățile cu care se confruntă școlile din zonele rurale și urbane, precum și provocările familiilor și tinerilor în accesarea unui sistem educațional de calitate. De aceea, Florin Lixandru își propune ca, din postura de senator, să susțină toate inițiativele menite să îmbunătățească viața oamenilor din Vrancea, atât din perspectiva educațională, cât și a protecției sociale.

Absolventă a Universității Româno-Americane, specializarea Gestiunea Afacerilor, și cu un masterat în Economie, Claudia Ostafi este cea de-a treia propunere cu care venim în fața vrâncenilor pentru alegerile din noiembrie. Administrator financiar la Liceul Tehnologic „G.G Longinescu” Focșani, Claudia Ostafi a contribuit activ la proiectele de dezvoltare socială și economică la nivel local și regional, militând pentru acces egal la educație, îmbunătățirea condițiilor de muncă și sprijinirea inițiativelor antreprenoriale în zonele rurale. Permanent, a fost implicată și în activități de voluntariat și inițiative de mentorat pentru liceeni și promovarea educației financiare în rândul tinerilor. Ca senator, Claudia Ostafi vrea să aducă în Parlament o viziune care să îmbine tradiția cu modernitatea, să promoveze politici care să susțină educația, agricultura sustenabilă, dezvoltarea regională și egalitatea de șanse pentru toți românii.

Ionel Antimirescu, candidat la rândul său pe listele PSD Vrancea pentru Senat este absolvent și doctorand al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Istorie-Geografie, profesor şi director adjunct în cadrul Liceului „Simion Mehedinți” Vidra, dar are și experiență în atragerea fondurilor pentru dezvoltarea comunităților locale, dată fiind implicarea sa în Grupurile de Acţiune Locale (GAL) şi Instrumentele Teritoriale Integrate (ITI).

Ionel Antimirescu are inclusiv experiență în „mica administrație” – a fost consilier local în cadrul Consiliului Local din comuna Valea Sării, iar din acest an este consilier judeţean PSD Vrancea, iar acum, își dorește să își folosească experiența pentru susținerea și dezvoltarea proiectelor de turism integrat, a infrastructurii, adică şansa Vrancei de a evolua şi de a-şi păstra oamenii acasă.

Lista candidaților la Camera Deputaților este deschisă de Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale. Cu o bogată experiență în administrație și politică, Angel Tîlvăr a deținut de-a lungul timpului importante funcții în aceste domenii. A fost ales în 2020 ca senator PSD de Vrancea, iar anterior, timp de mai multe mandate, a fost deputat. Între decembrie 2014 și noiembrie 2015 a fost ministru delegat pentru Relațiile cu Românii de peste hotare, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. La bază profesor, absolvent al Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Angel Tîlvăr și-a perfecționat constant studiile, urmând o serie de cursuri, pentru ca, în 2012, să obțină doctoratul în Științe Umaniste la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Dată fiind experiența sa, Angel Tîlvăr va fi un deputat care cu siguranță va reprezenta interesele tuturor românilor.

Monica Raluca Aniței este absolventă a Facultății de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, medic veterinar în cadrul DSVSA Vrancea. Inițial responsabilă de controalele sanitare-veterinare în unitățile care produc alimente de origine animală, de doi ani deține funcția de consilier principal în cadrul Serviciului SCOSA al DSVSA Vrancea. Iar experiența sa vrea să o fructifice ca deputat, Monica Raluca Aniței propunându-și să susțină îmbunătățirea reglementărilor în domeniul siguranței alimentare, sprijinirea micilor producători locali, digitalizarea și modernizarea proceselor de control sanitar-veterinar.

Petrea Gabriel este director general adjunct al Politehnicii București. Acesta a absolvit studii doctorale în domeniul ingineriei industriale și este licențiat al Facultății de Automatica și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București, fiind pasionat de calculatoare, tehnologie și fizică, unde a fost olimpic național. Are experiență nu doar în domeniul său de activitate, ci și în administrație, fiind viceprimar al Sectorului 6 al Municipiului București, iar mai apoi parlamentar, dar și ministru pentru Consultare Publică și Dialog Social. Ca deputat, Petrea Gabriel își va centra activitatea astfel încât viața vrâncenilor să fie mai bună, cu locuri de munca mai multe și mai bine plătite, servicii digitalizate și de calitate, sprijinind proiectele de anvergură ale județului Vrancea.

Virgil Marius Mocanu are o experiență de peste 20 de ani în sectorul financiar-bancar, iar de aproximativ 15 ani este director de agenție bancară. Manager cu o carieră solidă, a condus echipe și a administrat  bugete importante în cadrul agenției, iar această vastă experiență dorește să și-o pună în slujba vrâncenilor, ca deputat. Este convins că economia unei comunități puternice depinde de o gestionare responsabilă a bugetelor publice și de implementarea unor politici care să sprijine atât sectorul privat, cât și dezvoltarea infrastructurii sociale. În calitate de deputat, Marius Mocanu își propune să aducă o abordare pragmatică și profesionistă în administrația locală și națională, bazată pe expertiza sa în domeniul bancar.

Bogdan Emilian Matișan este un profesionist cu o carieră de peste două decenii în domeniul financiar-contabil, management și consultanță, având o experiență solidă atât în sectorul privat, cât și în administrația publică. De-a lungul carierei sale, el a deținut poziții de conducere în companii de utilități publice, a administrat companii private și a oferit expertiză contabilă și consultanță pentru afaceri, activități fiscale și expertize judiciare . Această diversitate a responsabilităților sale demonstrează adaptabilitatea și expertiza lui în gestionarea aspectelor financiare complexe și în coordonarea proceselor de restructurare și redresare financiară.

Este o persoană dedicată nu doar carierei sale, ci și familiei. Căsătorit și tată a doi copii, valorile familiei joacă un rol important în modul său de a aborda viața profesională. Religia ortodoxă este, de asemenea, o parte integrantă a vieții sale, influențându-i perspectiva etică și profesională.

Această combinație de experiență profesională vastă și o viață personală solidă îl face pe Bogdan Emilian Matișan un lider respectat, capabil să îmbine valorile personale cu profesionalismul înalt în toate activitățile sale. Această experiență vrea să o pună în slujba vrâncenilor, ca reprezentant al acestora, în Camera Deputaților. Ca deputat, Bogdan Matișan va susține inițiative și va milita pentru proiectele importante care pot aduce un plus dezvoltării județului nostru.

Nelu Bucur a fost director al ANIF Vrancea și manager în diverse companii multinaționale, iar în prezent consilier  județean PSD. Antreprenor activ și consilier în Camera Deputaților, Nelu Bucur știe foarte bine problemele cu care se confruntă vrâncenii și în special fermierii, pe care și-a propus să îi sprijine și să îi încurajeze în inițiativele lor. Ca deputat, Nelu Bucur va avea ca priorități și investiția în educație, pentru că un sector agricol puternic este dependent de un sistem educațional bine structurat, lucruri esențiale pentru bunăstarea întregii comunități. Cu experiența sa practică și pasiunea autentică pentru ceea ce face, acesta și-a propus să aducă idei inovatoare, pentru a construi un mediu propice dezvoltării economice și sociale, de care să beneficieze locuitorii județului.

Silviu Mihail Balaban, medic stomatolog, este masterand în domeniul esteticii dentare și de realizare a coroanelor și punților dentare în cadrul Facultății de Medicină Dentară Iași. Absolvent al UMF Iași, Facultatea de medicină dentară, acesta este în prezent medic stomatolog în cadrul unei clinici private și, totodată, derulează o colaborare cu Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Vrancea, secția stomatologie – UPU Focșani. Pasionat de medicina dentară și dedicat pacienților săi, acesta a urmat cursuri în domeniu și a participat la congrese de specialitate nu doar pe plan național, ci și internațional. Silviu Balaban este de altfel și profesor de anatomie în cadrul Școlii Postliceale „Hipocrate”, iar anul acesta s-a decis să candideze pe listele PSD Vrancea la Senatul României.

PSD Vrancea