Acoperișul unei gospodării din Tulnici, precum și mai multe bunuri de uz casnic și gospodăresc au ars în această dimineață din cauza unui incendiu izbucnit în urma producerii unui scurtcircuit electric.
Situația de urgență a fost semnalată prin apelarea numărului unic de urgență 112. La fața locului au fost mobilizate echipaje de la Stația de Pompieri Vidra, Punctul de Lucru Tulnici și Punctul de Lucru Năruja. Totodată, în cooperare cu pompierii militari a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tulnici.
Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au localizat în cel mai scurt timp incendiu, care se manifesta generalizat la nivelul acoperișului. Intervenția a fost dificilă din cauza lipsei surselor de alimentare cu apă în apropiere. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite după circa 5 ore de luptă cu flăcările. Pentru reducerea pagubelor, pompierii au evacuat bunurile aflate la parterul locuinței.
În ciuda eforturilor depuse, au ars: acoperișul locuinței în suprafață de 170 mp, acoperișul unei anexe în suprafață de 50 mp, îmbrăcăminte, aparatură electronică, mobilier și alte bunuri de uz casnic aflate în patru camere situate la etajul imobilului, precum și în anexă.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
***
Având în vedere că în perioada sărbătorilor de iarnă, în fiecare gospodărie activitățile se intensifică iar instalația electrică este folosită mai mult ca de obicei, pompierii vrânceni vă recomandă:
- nu alimentați de la același prelungitor sau priză, mai multe aparate electrocasnice de putere mare;
- înainte de a pleca de acasă, asigurați-vă că aparatele sunt scoase din priză, inclusiv instalațiile de sărbători.
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
- nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii.