Percheziții într-un dosar de furt de telefoane mobile

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani au efectuat 4 percheziții, la imobilele folosite de 3 persoane, într-un dosar de furturi de telefoane mobile, în valoare de aproximativ 10.000 de euro.

În această dimineață, polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, la adrese situate în localitățile Focșani, Călimănești, Pufești și Ciorani.

Activităţile procedurale se circumscriu unui dosar penal aflat în instrumentarea Biroului de Investigații Criminale, ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, în noaptea de 24 spre 25 decembrie a.c., în jurul orei 03.00, cei trei ar fi pătruns, prin efracție, prin spargerea unui geam, într-un magazin din municipiul Focșani, de unde ar fi sustras 20 de telefoane mobile, de diferite mărci, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de euro.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii i-au depistat, în Gara Focșani, pe cei trei, doi tineri, de 17 și 19 ani, respectiv un bărbat, de 32 de ani.

Ulterior, la imobilele folosite de aceștia, care locuiau, fără forme legale, în municipiul Focșani, polițiștii au descoperit 12 telefoane mobile, 3 tablete și înscrisuri (contracte de amanet), care au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Activitatea infracțională a celor trei a fost documentată și de polițiștii de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Neamț, Brăila și Buzău.

Astfel, cei trei sunt bănuiți de fapte similare, pe care le-ar fi săvârșit la începutul acestei luni, în județele Neamț (32 de telefoane, 3 tablete) și Brăila (9 telefoane mobile). O parte din telefoanele sustrase ar fi fost comercializate în municipiul Ploiești, prin intermediul unor case de amanet.

De asemenea, în noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., aceștia ar fi încercat, prin același mod de operare, să pătrundă într-un magazin din Buzău, cu intenția de a sustrage bunuri.

Până la acest moment, au fost recuperate 14 telefoane mobile și 3 tablete.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, recuperării prejudiciului și tragerii la răspundere penală.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de investigații criminale din Roman și Direcției Operațiuni Speciale.

 

Știri despre: , ,