Polițiștii din Vrancea, în acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool/substanțe interzise și a vitezei la volan

În perioada 29 noiembrie -1 decembrie a.c., pe raza întregului judeţ, poliţiştii Serviciului Rutier Vrancea şi cei ai Biroului Rutier și formațiunilor de poliție rutieră au acţionat pe drumurile naţionale şi judeţene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Cei 60 de poliţişti implicaţi au aplicat 303 sancţiuni contravenţionale.

Totodată, au fost reţinute 55 de permise de conducere (dintre care 47 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 6 pentru consumul de alcool) şi au fost retrase 14 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constate și trei infractiuni la regimul rutier.

Recomandări privind circulaţia pe drumurile publice:

Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!

Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte!

Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;

Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanțe !

 CONTINUĂ ACȚIUNILE  PENTRU SIGURANȚA RUTIERĂ

 Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea vor fi prezenți la datorie și în acest weekend, pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice.

Polițiștii rutieri acționează și cu mijloacele tehnice din dotare pentru supravegherea traficului rutier din județ, cu scopul de a preveni și combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

 

Știri despre: