Porți deschise la Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani, de ZIUA EUROPEANĂ A JUSTIȚIEI

Ca în fiecare an, și anul acesta, pe 25 octombrie, în întreaga Uniune Europeană se sărbătorește ZIUA EUROPEANĂ A JUSTIȚIEI.
Această zi va fi marcată de către Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani prin manifestări de tipul ușilor deschise, ocazie cu care informațiile despre mecanismele si instrumentele sprecifice justiției sunt prezentate într-o manieră directă
cetățenilor.
Astfel, toți cei interesați sunt așteptați în această zi, în intervalul orar 10.00 – 13.00 să afle în mod nemijlocit despre activitatea specifică unei instanțe de judecată, despre circuitul dosarelor în instanță – de la primirea unei cereri de chemare în judecată și înregistrarea acesteia, până la soluționarea ei sau despre cum se poate accede într-o profesie juridică.
Accesul în sediul instanțelor focșănene, situat în str. Republicii nr.96, se va face, în intervalul menționat, pe baza actului de identitate.
Reprezentanții instituțiilor școlare din județ trebuie să-și anunțe intenția de a vizita palatul Justiției la adresa de e-mail tr-vranceainfo@just.ro, până joi, 24 octombrie 2019, ora 11.00.