Președintele Consiliului Județean Vrancea sprijină echipele de robotică calificate la Campionatul Mondial din SUA

La inițiativa președintelui Nicușor Halici, Consiliul Județean Vrancea susține performanța și excelența în educație, contribuind împreună cu Primăria municipiului Focșani și Primăria comunei Nereju la sprijinul financiar care va fi acordat echipelor de robotică care s-au calificat la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge și la Finala Internațională FIRST LEGO League Explore, ambele desfășurate la Houston, în Statele Unite ale Americii.

În cadrul unei întâlniri care a avut loc astăzi la Consiliul Județean, președintele Nicușor Halici a felicitat membrii echipelor care vor reprezenta România la cel mai înalt nivel și a identificat soluții pentru sprijinirea financiară a acestor copii remarcabili care duc numele județului la nivel internațional.

Două dintre cele opt echipe care vor reprezenta România la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge provin din Vrancea: AICitizens, de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani și BrickBot, de la Colegiul Național „Unirea” Focșani. Acestea au obținut rezultate remarcabile, stabilind un record pentru cel mai bun punctaj înregistrat la nivel mondial în competițiile FIRST Tech Challenge.

De asemenea, echipa LegoLand, formată din elevi de 8 și 9 ani ai Școlii Gimnaziale „Dimitrie Gusti” din Nereju, va reprezenta România, în premieră, la Finala Internațională FIRST LEGO League Explore, care va avea loc în perioada 29 aprilie – 2 mai, la Houston (SUA).

„Sunt rezultate extraordinare, care ne onorează și ne obligă în același timp. Avem datoria să susținem acești tineri pentru a-și putea continua parcursul la cel mai înalt nivel. Viitorul se construiește chiar acum, prin munca, inteligența și curajul lor. Sunt mândru de aceste echipe, de profesorii și mentorii care îi îndrumă, precum și de părinții care îi sprijină necondiționat”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.

Performanțele obținute de elevii vrânceni sunt rezultatul unor luni intense de pregătire, proiectare și testare, dublate de creativitate, perseverență și spirit de echipă.

Consiliul Județean Vrancea își reafirmă angajamentul de a susține educația și inovația și de a încuraja tinerii performanți, contribuind astfel la dezvoltarea unei generații capabile să construiască viitorul.

*www.cjvrancea.ro <http://www.cjvrancea.ro/>*