Astăzi am efectuat o vizită pe teren pe DJ 204E alături de colegii mei consilieri județeni, Ionel Cel-Mare și Claudiu Matei, pentru a verifica stadiul pregătirilor pentru execuția lucrărilor, un pas important pentru garofeni, vrânceni și pentru infrastructura rutieră județeană.
Dezvoltarea infrastructurii rutiere a fost un deziderat al administrației județene liberale pe care ni l-am asumat la preluarea mandatului 2020-2024, iar astăzi, cu acest nou drum județean care va fi modernizat în beneficiul vrâncenilor, continuăm să ne ținem de promisiunile pe care le-am făcut în fața dumneavoastră.
După semnarea contractului de execuție lucrări, vizită pe care am efectuat-o alături de domnul primar Laurențiu Diaconu, astăzi avem semnat și ordinul de începere a lucrărilor privind proiectul de modernizare infrastructură rutieră de drum județean 204E dintre localitățile Mirceștii Noi – Ciușlea – Străjescu – Doaga – DN 24.
Peste 22.000 de vrânceni din localitățile Garoafa, Vânători și Mărășești, care sunt tranzitate de acest drum de importanță județeană, vor beneficia de reabilitarea și modernizarea DJ 204 E, pe o lungime de 18 km.
Principalele lucrări care se vor realiza pe DJ 204E:
– Modernizarea a 4 tronsoane de drum, 18 km de drum județean
– Reabilitarea și construirea a trei poduri (peste râurile Putna și Putna Seacă)
⁃ Amenajarea a 14.430 mp de trotuare
– Montarea a două stații de reîncărcare pentru vehicule electrice: Mirceștii Noi și Doaga
– Refacerea coridoarelor ecologice
Proiectul are o valoare totală eligibilă de 130.013.967 lei (26 milioane euro), fiind finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, Acțiunea 4.1 ”Investiții destinate reabilitării și modernizării infrastructurii rutiere de importanță regională pentru asigurarea conectivității la rețeaua TEN-T”
Astăzi am ajuns în acest punct deoarece mai mulți oameni au crezut și s-au implicat ca acest drum județean să obțină finanțare și au crezut in dezvoltarea județului Vrancea, iar în acest sens, mulțumirile noastre vor merge în primul rând spre regretatul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, cel care a făcut posibil acest proiect.
Care au fost principalii pași spre realizarea acestui obiectiv de investiții ?
aprilie 2021 – a fost aprobat proiectul de hotărâre privind Aprobarea documentațiilor tehnico-economice la faza: Expertize tehnice, Documentație de avizare a lucrărilor de intervenţii (D.A.L.I) şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Modernizare infrastructură rutieră de drum județean 204E dintre localitățile Mirceștii Noi-Ciușlea-Străjescu-Doaga-DN24”
Iunie 2021 – primul pas pentru ca acest drum să intre în proces de modernizare a fost făcut de Consiliul Județean Vrancea, respectiv scoaterea la licitație a serviciilor de elaborare a proiectului tehnic.
Martie 2024 – Consiliul Județean Vrancea a depus cererea de finanțare pentru execuția lucrărilor din cadrul proiectului „𝑀𝑜𝑑𝑒𝑟𝑛𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒 𝑖𝑛𝑓𝑟𝑎𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑟𝑢𝑡𝑖𝑒𝑟𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑑𝑟𝑢𝑚 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑒𝑎𝑛 204 𝐸 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑙𝑜𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑀𝑖𝑟𝑐𝑒𝑠̦𝑡𝑖𝑖 𝑁𝑜𝑖 – 𝐶𝑖𝑢𝑠𝑙𝑒𝑎 – 𝑆𝑡𝑟𝑎̆𝑗𝑒𝑠𝑐𝑢 – 𝐷𝑜𝑎𝑔𝑎 – 𝐷𝑁 24”, prin Programul Regional Sud-Est.
August 2024 – a fost semnat de către Ionel Cel-Mare, în calitate de vicepreședinte cu atribuții de președinte al CJ Vrancea, contractul de finanțare cu fonduri europene pentru proiectul „Modernizare infrastructură rutieră de drum județean DJ 204E dintre localitățile Mirceștii Noi – Ciușlea – Străjescu – Doaga – DN 24”.
Mulțumim, de asemenea, aparatului de specialitate din cadrul Consiliului Județean Vrancea și echipei ADR Sud-Est pentru profesionalism și implicare!
Termenul de realizare este 31 decembrie 2027, iar la final am convingerea că ne vom raporta la acest drum județean ca la un drum la standarde europene, care va îmbunătăți viața locuitorilor comunei Garoafa, și nu numai.
Laurențiu Diaconu, primarul comunei Garoafa





