Procedura prin care o școală va trece de la învățarea față în față la școala online, adică din scenariul verde în scenariul galben sau roșu, este reglementată printr-un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației. Proiectul a mai fost în dezbatere în luna iulie, a fost retras și refăcut, iar în ședința de Guvern de vineri a fost prezentat în primă lectură. Ordonanța modifică și o serie de articole din Legea Educației.
Proiectul se numește “Ordonanța de Urgență privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011.” Pe scurt, acesta prevede modalitatea în care o școală poate trece la învățarea online.
După aprobarea acestei OUG, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății trebuie să publice în termen de 5 zile măsurile de organizare a activității în cadrul unităților și instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, prevede textul propunerii de act normativ.
Culorile anunțate de Președinte pentru cele trei scenarii lipsesc, nu este menționat decât cadrul general și sunt precizate instituțiile implicate.
Pasul 1 – decizia școlii: În funcție de situația epidemiologică, Consiliul de administrație al unității de învățământ preuniversitar va putea propune, în urma consultării asociației de părinți din unitatea de învățământ, ca desfășurarea activității didactice care presupune prezența fizică a antepreșcolarilor, preşcolarilor și elevilor în unităţile de învăţământ să se realizeze prin intermediul tehnologiei și a internetului, cu respectarea măsurilor ce vor fi stabilite prin ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cercetării.
Pasul 2 – avizul ISJ: Propunerea unității de învățământ preuniversitar, avizată de Inspectoratul Școlar Județean /Inspectoratul Școlar al Municipiului București va fi înaintată Comitetului Județean pentru Situații de Urgență/ Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, în vederea aprobării prin hotărâre.
Pasul 3 – aprobarea: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență/ Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență va dispune prin hotărârea adoptată atât cu privire la perioada de aplicabilitate a măsurilor adoptate cât și cu privire la alte măsuri specifice ce trebuie luate de unitatea de învățământ preuniversitar, în funcție de situația epidemiologică.
Pasul 4 – raportarea continuă la centru: Inspectoratele Școlare Județean /Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor comunica săptămânal Ministerului Educației și Cercetării măsurile dispuse de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență/ Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență.
Pasul 5 – de la capăt, dacă sunt cazuri noi: În situația în care se va impune prelungirea perioadei de aplicabilitate a hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență/ Comitetului 4 Municipiului București pentru Situații de Urgență, procedura de adoptare a unei noi hotărâri se va relua.
Pasul 6 – revenirea elevilor la școală nu mai e decisă de școală: Reluarea activităților didactice care presupun prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar, suspendate conform procedurii detaliate anterior, în condiții de siguranță sanitară, se va dispune prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență/ Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, cu avizul Direcției Județene de Sănătate Publică/ Direcția de Sănătate Publică București, cu informarea unității de învățământ preuniversitar și a Inspectoratului Școlar Județean /Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Regulile GDPR, lăsate pe seama școlilor: Unitățile de învățământ vor elabora proceduri proprii pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale participanților la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și a internetului, în baza unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educației și Cercetării și aprobată prin ordin al ministrului, cu respectarea legislației specifice în vigoare.
Modificări la Legea Educației, introduse prin proiectul de OUG
Planurile-cadru vor fi aplicate la începutut de ciclu din acest an, prevede una dintre modificările la Legea Educației. Se modifică articolul 66 prin adăugarea unei prevederi astfel încât numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire, stabilit prin planurile-cadru, va fi aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării și se va aplica pentru clasele de început de ciclu, respectiv clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a, începând din anul școlar 2020-2021.
Dacă școala va fi limitată la un număr redus de ore sau trece în online, ministrul poate reglementa prin ordin chiar numărul de ore pentru fiecare disciplină, precum și ponderea lor în programa școalară.
“În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unităţile de învăţământ, ca urmare a deciziei autorităților competente, Ministerul Educației și Cercetării va putea modifica prin ordin de ministru numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învăţământ, precum și ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa școlară aprobată”, se arată în nota de fundamentare.
Modificări la Definitivat 2021
Etapa I de la Definitivat se poate susține pe internet. Dacă apare limitarea sau suspendarea activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, probele prevăzute la art. 241 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011, (este vorba despre etapa I, eliminatorie – “realizată de către inspectoratele școlare în perioada stagiului practic cu durata de un an școlar și constând în evaluarea activității profesionale la nivelul unității de învățământ, evaluarea portofoliului profesional personal și în susținerea a cel puțin două inspecții la clasă”) se vor putea realiza și prin intermediul tehnologiei și a internetului.
Totodată, în situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație, în unitățile de învățământ, prin excepție de la prevederile art.242. alin. (4) personalul didactic de predare, care are o vechime la catedra de cel puțin 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ, va putea obține gradul didactic II, cu condiția promovării următoarelor probe:
a) cel puțin două inspecții școlare, care se pot realiza și prin intermediul tehnologiei și a internetului;
b) o probă scrisă, care conține elemente de didactica specialității precum și elemente de pedagogie și de psihologie, cu abordări interdisciplinare și de creativitate, elaborată pe baza unor tematici și bibliografii aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.
Schimbări apar și la gradele didactice
În situația limitării sau suspendării activităților didactice în unitățile de învățământ, pentru obținerea gradului didactic I, colocviul de admitere, inspecțiile școlare precum și susținerea lucrării metodico-științifice se vor putea realiza și prin intermediul tehnologiei și a internetului.
Prin derogare de la prevederile alin.(6)al art. 242 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul școlar 2020-2021, în caz de nepromovare a unei probe din cadrul examenelor pentru obținerea gradelor didactice II și I, aceasta va putea fi repetată în anul școlar următor.
În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, pentru acordarea gradului didactic I prin echivalarea titlului științific de doctor, inspecțiile școlare se vor putea realiza și prin intermediul tehnologiei și a internetului.